Se poate în lumea asta să ai rugăciunea inimii?
Păi se poate. Se poate pentru că rugăciunea inimii nu înseamnă să spună cineva despre cineva – de exemplu să ştiţi că mie mi s-a spus că cutare are rugăciunea inimii. Nu ştiu dacă cine mi-a spus era sigur sau era sigur numai pentru el, pentru că asta e o chestiune pe care n-o poate şti cineva dacă o ai sau n-o ai. Rugăciunea inimii este participarea totală la rugăciune. Poate să fie o Liturghie. Să ştiţi că noi avem datorie şi de a participa la slujbele Bisericii. Nu se poate înlocui rugăciunea liturgică cu rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Cu asta ne ajutăm aşa cum ne ajutăm şi cu rugăciunea liturgică. Mergem la biserică. Păi atunci ar putea zice cineva – şi zice şi către mine şi pe la spovedit -: „Părinte, e drept că nu merg la biserică, dar mă rog acasă”. Apoi nu se roagă el acasă cât s-ar ruga la biserică dacă ar merge. Şi atunci eu zic: bine, atunci înseamnă că pot să nu mai existe biserici, că se roagă oamenii pe acasă. Nu-i aşa. Sunt nişte datorii care trebuie împlinite şi care sunt tot rugăciune şi care te ajută tot pentru rugăciune, dar când nu-i slujbă la biserică, când eşti pe drum, când eşti undeva şi aştepţi ceva, în loc să te gândeşti la orice, şi mai ales la lucruri necuviincioase, zici „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul” întins, aşa cum e rânduiala. Călugării sunt datori. Cum a zis părintele acela: „Tu eşti călugăr şi nu ştii ce fac?”. Păi aşa, un călugăr e dator să spună într-una „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Dar tot aşa cu întrerupere. Într-una când nu e angajat în altceva. Eu, de exemplu acum, nu pot să vă vorbesc şi să zic în acelaşi timp „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul” şi nici nu-mi reproşez că nu zic. Şi nu mi-i frică că dacă mă voi duce în faţa lui Dumnezeu va zice Dumnezeu: bine dar să ştii că tu ai fi putut să mai zici de vreun milion de ori „Doamne Iisuse” şi n-ai zis. Nu se poate. Pentru că asta este o metodă, nu e o treabă pe care ţi-o numără cineva, nici tu singur nu trebuie să ţi-o numeri.
Arhimadrit Teofil Părăian, „Prescuri pentru cuminecături”
