Să-nmulțim binele ca să-nmulțim bucuria

În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.

Cinstiți părinți, iubiți frați și iubiți credincioși, dorința mea cea mai de căpetenie în legătură cu aceste întâlniri este să înmulțim binele și să înmulțim bucuria.

Să-nmulțim binele ca să-nmulțim bucuria, să avem bucurie de pe urma binelui făcut, să ne împlinim datoria ca să vină bucuria. De fiecare dată când am venit aici mi-am dorit ca cele ce vi le spun să vă fie de folos în cealaltă vreme a vieții voastre. Am dorit și doresc și acum să înmulțim gândurile bune, să înlăturăm gândurile rele, să ne facem rânduiala în minte să ne limpezim mintea, că de la cârma minții atârnă.

Dacă-i mintea câștigată pentru Dumnezeu, e câștigată și viața toată pentru Dumnezeu. Iar dacă mintea nu-i câștigată pentru Dumnezeu, lucrurile nu se pot desfășura așa cum trebuie, așa cum dorim.

Eu am vorbit multe de-a lungul anilor când s-au organizat  astfel de întâlniri și fără îndoială că v-am vorbit și despre rugăciune. Din cât am putut, am făcut în așa fel încât ceea ce spun să fie ceva practic, să nu fie ceva teoretic, să nu fie ceva ce nu se înțelege. Am căutat să fiu cât mai pe înțeles, am căutat să lămuresc anumite chestiuni ca să fie lămurite totdeauna pentru voi și pentru toți cei cu care veniți în legătură.

Arhimandrit Teofil Părăian, „Gânduri care duc spre lumină”

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *