Să ne întoarcem, fraţilor, spre noi înşine, lepădând cu totul sfatul şarpelui şi umblarea după cele ce ne trag în jos

Cei ce sunteţi stăpîniţi de dorul de a avea parte de mărita, dumnezeiasca şi luminoasa arătare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos ; cei ce voiţi să primiţi în simţirea inimii focul cel mai presus de ceruri ; cei ce vă sârguiţi să ajungeţi cu cercarea şi cu simţirea la împăcarea cu Dumnezeu ; cei ce aţi lăsat toate ale lumii, ca să aflaţi şi să agonisiţi comoara cea ascunsă în ţarina inimilor voastre; cei ce voiţi să vă aprindeţi încă de aici cu lumină candela sufletelor şi aţi lepădat toate cele de aici ; cei ce întru cunoştinţă şi cercare voiţi să cunoaşteţi şi să primiţi împărăţia cerurilor, aflătoare înlăuntrul vostru — veniţi să vă arăt ştiinţa vieţuirii paşnice sau cereşti, sau mai bine zis metoda care duce pe lucrătorul ei, fără osteneală şi fără multă sudoare, la limanul nepătimirii.

E o metodă care nu se lasă speriată de nicio amăgire sau înfricoşare din partea dracilor, înfricoşându-se numai atunci când petrecem afară de viaţa pe care v-o înfăţişez, depărtaţi de ea prin neascultare. Aşa s-a întâmplat odinioară cu Adam, care, neavând grijă de porunca lui Dumnezeu, ci împrietenindu-se cu şarpele şi socotindu-l pe acesta vrednie de crezare şi hrănindu-se astfel cu fructul amăgirii, s-a aruncat jalnic în prăpastia morţii, a întunericului şi a stricăciunii şi a atras împreună cu sine pe toţi cei de după el. Deci întoarceţi-vă, sau, mai drept vorbind, să ne întoarcem, fraţilor, spre noi înşine, lepădând cu totul sfatul şarpelui şi umblarea după cele ce ne trag în jos. Căci nu putem ajunge la împăcarea şi la familiarizarea cu Dumnezeu, până ce nu ne întoarcem, sau mai bine zis până ce nu intrăm în noi înşine, pe cât ne este cu putinţă. Ceea ce e minunat este că, desfăcându-ne de rătăcirea prin lume şi de frica de şarpe, ne alipim strâns de împărăţia cerurilor aflătoare înlăuntrul nostru. De aceea vieţuirea călugărească s-a numit arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor, pentru că ea nu ne pricinuieşte ceva asemănător lucrurilor acestora stricăcioase în care ne înfundăm, mutându-ne mintea la ele de la cele mai înalte, ci ne făgăduieşte bunătăţi străine şi tainice «pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit» (1 Cor. II, 9). De aceea, «lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a trupului, ci împotriva domniilor, a stăpâniilor şi a căpeteniilor întunericului veacului acestuia» (Efes. VI, 12). (Nichifor din Singurătate)

Filocalia, vol.VII, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al B.O.R, București, 1977