Roadele pocăinței

Dacă pocăința noastră este sinceră, vom gusta și roadele duhovnicești ale Tainei Sfintei Spovedanii.

Primul rod al pocăinței este învierea duhovnicească a omului. În pilda fiului risipitor, tatăl, care-L simbolizează pe Dumnezeu, ne încredințează: Acest fiu al mei era mort și a înviat. Adică ”era mort din pricina păcatului și a înviat prin pocăință”. Când fiul risipitor s-a întors în casa părintească, tatăl l-a îmbrățișat și sărutat. Prin îmbrățișarea părintească, fiul risipitor a primit sărutarea vieții dumnezeiești și a înviat. S-a întors de la moarte la Viață. Fiindcă ”păcatul este moarte și cine este cel ce moare din pricina lui și înviază singur? Nimeni, desigur”. Doar Hristos dă viață celui care a fost omorât de păcat, dar s-a întors pocăit la iubirea Lui.

De la noi se cer doar pocăința și smerenia. Atunci când ”pătrundem în mormântul pocăinței și smereniei, Însuși Hristos coboară din ceruri și pătrunde în trupul nostru, ca într-un mormânt. Se unește cu suflete noastre și le înviază, deși erau moarte”. Învierea omului din moartea provocată de păcat este lucrarea harului lui Dumnezeu. ”Cât de minunată este milostenia lui Dumnezeu. Nemăsurată este bunătatea Lui!… Îl înviază pe cel care a călcat porunca Lui și care-L hulește; îl înnoiește pe cel care este lut fără de minte și-l face înțelept și rațional… Păcătosul nu este capabil să înțeleagă harul învierii lui… Acest har, care ne-a înviat după păcat, este mai mare decât acel har care ne-a adus din neființă la ființă!”

Ieromonahul Grigorie, Pocăința și spovedania