Prin păcat sufletul moare și ție nu-ți pasă, păcătosule!
Prin păcat sufletul este mort. El are nevoie de durere, de plâns, de lacrimi, de întristare, de suspine pentru răutatea care l-a doborat și l-a pierdut. Strigă, plânge și suspină, aducându-le pe acestea lui Dumnezeu. Mai mare decât durerea unei mame căreia moartea i-a smuls copilul pentru a i-l arunca in mormânt – ea jelește pentru că și-a pierdut copilul iubit – , când păcatul îl desparte pe om de Dumnezeu, e durerea pricinuită de Bunătatea care și-a pierdut chipul atât de frumos. Te doare când ai pierdut un animal pe care-l aveai; chiar dacă l-ai cumpărat de putin timp, dacă moare te întristezi. Dumnezeu suferă din pricina chipului Său pierdut pentru El. Un suflet îi e mult mai drag decât întreaga Sa creație.
Prin păcat, sufletul moare și ție nu-ți pasă, păcătosule! Ar trebui să te întristezi pentru că Dumnezeu s-a întristat pentru tine. Sufletul tău a murit: din pricina răutătii tale varsă lacrimi și învie-l! Fă-I lui Dumnezeu bucuria că ți-ai înviat sufletul… Plânge și geme pentru sufletul tău despărțit de Dumnezeu, Care suferă pentru tine cum suferă o mamă pentru unicul ei copil. Cine râde lângă un mort, urăște pe părinții mortului. Dacă, dimpotriva, suferă și se mâhnește plângând, așa își arată dragostea. În același chip, cine se bucură că a murit prin păcat, Îl urăște pe Dumnezeu Care suferă și Se mâhnește. Dumnezeu jelește și se întristează pentru sufletul mort; cine râde și glumește sporește suferinta lui Dumnezeu, așa cum cel care râde și glumește sporește suferința celui care-și îngroapă un mort. Lui Dumnezeu Îi sporește chinul cel care se bucură că s-a făcut păcătos. Un tată care și-a îngropat copilul iubit nu suferă atât cât suferă Dumnezeu pentru un suflet omorât de păcat. Intristează-te așadar, pentru sufletul tău și arată-i dragoste lui Dumnezeu Care suferă și Se întrisează pentru sufletul păcătos și mort. Cine se bucură și nu suferă se aseamănă întru totul lui Satan.
Cine vine la un mort și vede doliul adus de moartea lui, are sufletul copleșit de suferința și împărtășește durerea persoanelor îndoliate. Când sufletul moare din pricina păcatului, întristarea urcă până la cer: oștile cerești se mâhnesc, Dumnezeu Insuși Se întristează foarte mult. Cine iubește veselia și nu vrea să plângă pentru sufletul său, e cu adevărat un lepădat care nu știe că are un suflet. Plângi pentru sufletul tău, păcătosule, varsă lacrimi și învie-l. Invierea sufletului tău atârnă de ochii tăi, iar întoarcerea lui la viață, de inima ta. Ai murit și tu nu plângi pentru că te-ai despărțit de sufletul tău. Plânge mai întâi pentru tine și apoi vei plânge și pentru ceilalți. Pentru un trup mort, plângi, dar pentru un suflet mort și despărțit de Dumnezeu nu plângi. Lacrimile care cad pe un trup nu pot învia mortul; dacă însă cad pe un suflet, îl vor învia si-l vor face iarăși viu. Nu pentru trup sunt făcute lacrimile, suferința și întristarea, ci pentru sufletul zidit de Dumnezeu, ca să-l poti învia. Dă-i lui Dumnezeu plânsul și înmulțește lacrimile ochilor tăi și prin lacrimile tale și prin bunătatea Lui va învia sufletul care era mort. Milostivirea Lui așteaptă ca ochii tăi să verse lacrimi pentru a curăți și a înnoi chipul urâțit al sufletului. Dacă ți-ai omorât sufletul, fă-l să se ridice din răutate. Nu altcineva te-a omorât și surpat; de bunăvoie te-ai omorât și ai căzut. Dacă un altul te-ar fi ucis, el ar fi trebuit să te și învie; însă cum voința ta ți-a adus moartea, tot ea trebuie să te aducă din nou la viață”.
Sfântul Efrem Sirul
