Plângi, suspină cu amar, smereşte-te, chinuieşte-te, adu-ţi aminte de păcatele tale, unul câte unul

Unii oameni vor fi osîndiţi şi aici, şi dincolo; alţii, numai aici; unii, numai dincolo; alţii, nici aici, nici dincolo. Aici şi dincolo, precum Iudeii: căci au fost pedepsiţi şi aici – cînd au îndurat acele nemaiauzite suferinţe, la căderea Ierusalimului – şi îndură şi dincolo cea mai cumplită pedeapsă, ca locuitorii Sodomei şi mulţi alţii. Numai dincolo, ca bogatul care se pîrjolea în iad şi nu era stăpîn nici pe o picătură de apă. Numai aici, ca desfrînatul din Corint. Dar nici aici, nici dincolo, ca Apostolii, ca Proorocii, ca Fericitul Iov; căci suferinţele lor nu erau osîndă, ci lupte şi încercări. Să ne sîrguim dar să facem parte din aceştia din urmă! Dacă nu din aceştia, atunci cel puţin din cei care-şi spală păcatele aici. Înfricoşător este scaunul acela de judecată, osânda de neînlăturat, iar chinul de nesuferit. Dacă vrei să nu fii pedepsit nici aici, judecă-te singur, cere-ţi singur socoteală de faptele tale! Ascultă ce spune Pavel: „Dacă ne-am judeca pe noi înşine, n-am mai fi judecaţi” (1 Cor. 11: 31). Dacă faci asta şi mergi înainte pe acest drum, vei dobândi şi cununa.
– Dar cum să mă pedepsesc pe mine însumi? m-ai putea întreba.
– Plângi, suspină cu amar, smereşte-te, chinuieşte-te, adu-ţi aminte de păcatele tale, unul câte unul. Nu mic mijloc de pedepsire a sufletului este acesta. Dacă ai ajuns la zdrobirea inimii, atunci ştii că prin aceasta mai cu seamă se pedepseşte sufletul. Dacă ţi-ai adus aminte de păcatele tale, atunci ştii câtă durere se naşte de aici. De aceea Dumnezeu dă unei astfel de pocăinţe ca răsplată îndreptăţirea, spunând: „Spune tu mai întâi păcatele tale, ca să te îndreptezi!” (Is. 43: 26). Nu-i puţin lucru pentru îndreptarea ta adunarea în minte a tuturor păcatelor tale, întoarcerea lor şi pe o parte şi pe alta, după felul lor, şi trecerea lor pe dinaintea ochilor tăi. Cel care face lucrul acesta ajunge la o atât de mare zdrobire de inimă, că socoteşte că nici nu merită să mai trăiască. Iar cel care a ajuns la această socoteală va fi mai moale ca ceara. Nu-mi vorbi mie numai de desfrânare, nici de adulter, nici de păcate recunoscute de toată lumea ca păcate, ci adună în mintea ta uneltirile tale ascunse, calomniile, grăirile de rău, deşertăciunile, pizmuirile tale şi toate păcatele la fel cu acestea! Că şi pentru aceste păcate nu vei suferi mică pedeapsă. Cel care ocărăşte se duce îniad (Mt. 5: 22); beţivul nu are parte de împărăţia cerurilor (1 Cor. 6: 10); cel care nu iubeşte pe aproapele său supără atât de mult pe Dumnezeu, că nici mucenicia nu-i este de vreun folos (1 Cor. 13: 13); cel care nu poartă grijă de ai săi s-a lepădat de credinţă (1 Tim. 5: 8); cel care dispreţuieşte pe săraci este aruncat în foc (Lc. 16: 22-31). Nu socoti, dar, mici aceste păcate, ci adună-le petoate şi scrie-le ca într-o carte. Dacă le scrii tu, Dumnezeu ţi le şterge, după cum dacă tu nu le scrii, Dumnezeu ţi le şi scrie şi te şi pedepseşte. Este, dar, cu mult mai bine ca păcatele noastre să fie scrise de noi şi să ne fie şterse sus, decât, dimpotrivă, ca noi să le uităm, iar Dumnezeu să ni le pună înaintea ochilor noştri în ziua cea înfricoşătoare. Aşadar, ca să nu se întâmple asta, să trecem pe dinaintea conştiinţei noastre cu toată luarea aminte toate păcatele noastre şi vom vedea atunci că suntem vinovaţi de multe păcate. Cine nu-i lipsit de lăcomie? Să nu-mi vorbeşti mie de o lăcomie măsurată, ci gândeşte-te că şi pentru această mică lăcomie vom fi pedepsiţi. Şi pocăieşte-te! Cine nu ocărăşte? Dar şi ocara te aruncă în iad (Mt. 5: 22). Cine n-a vorbit de rău în ascuns pe semenul său? Dar şi vorbitul de rău te lipseşte de împărăţia cerurilor. Cine nu s-a mândrit? Dar şi omul mândru este mai necurat decât toţi. Cine nu s-a uitat cu ochi pofticioşi? Dar şi acesta a săvârşit adulter (Mt. 5: 28). Cine nu s-a mâniat pe fratele său în zadar? Dar şi acesta este vinovat sinedriului (Mt. 5: 22). Cine n-a jurat? Dar şi jurământul este de la cel rău (Mt. 5: 34-37). Cine n-a jurat strâmb? Dar şi jurământul strâmb e mai mult decât de la cel rău. Cine n-a slujit lui mamona? Dar şi acesta a căzut din adevărata robie, cea întru Hristos (Mt. 6: 24). Pot să numesc şi alte păcate mai multe ca acestea; dar sunt de ajuns şi acestea şi îndestulătoare să ducă la pocăinţă pe un om care nu are inima de piatră şi nu-i cu totul nesimţit. Dacă fiecare din aceste păcate aruncă în iad, ce nu vor face adunate toate la un loc?

Cuvânt despre taina spovedaniei al Sfântului Ioan Gură de Aur în Sfinții Părinți – Cum să ne mântuim