Plânge mai întâi pentru tine și apoi vei plânge și pentru ceilalți

“Prin pacat sufletul este mort. El are nevoie de durere, de plans, de lacrimi, de intristare, de suspine pentru rautatea care l-a doborat si l-a pierdut. Striga, plange si suspina, aducandu-le pe acestea lui Dumnezeu. Mai mare decat durerea unei mame careia moartea i-a smuls copilul pentru a i-l arunca in mormant – ea jeleste pentru ca si-a pierdut copilul iubit – , cand pacatul il desparte pe om de Dumnezeu, e durerea pricinuita de Bunatatea care si-a pierdut chipul atat de frumos. Te doare cand ai pierdut un animal pe care-l aveai; chiar daca l-ai cumparat de putin timp, daca moare te intristezi. Dumnezeu sufera din pricina chipului Sau pierdut pentru El. Un suflet ii e mult mai drag decat intreaga Sa creatie.

Prin pacat, sufletul moare si tie nu-ti pasa, pacatosule! Ar trebui sa te intristezi pentru ca Dumnezeu s-a intristat pentru tine. Sufletul tau a murit: din pricina rautatii tale varsa lacrimi si invie-l! Fa-I lui Dumnezeu bucuria ca ti-ai inviat sufletul… Plange si geme pentru sufletul tau despartit de Dumnezeu, Care sufera pentru tine cum sufera o mama pentru unicul ei copil. Cine rade langa un mort, uraste pe parintii mortului. Daca, dimpotriva, sufera si se mahneste plangand, asa isi arata dragostea. In acelasi chip, cine se bucura ca a murit prin pacat, Il uraste pe Dumnezeu Care sufera si Se mahneste. Dumnezeu jeleste si se intristeaza pentru sufletul mort; cine rade si glumeste sporeste suferinta lui Dumnezeu, asa cum cel care rade si glumeste sporeste suferinta celui care-si ingroapa un mort. Lui Dumnezeu Ii sporeste chinul cel care se bucura ca s-a facut pacatos. Un tata care si-a ingropat copilul iubit nu sufera atat cat sufera Dumnezeu pentru un suflet omorat de pacat. Intristeaza-te asadar, pentru sufletul tau si arata-i dragoste lui Dumnezeu Care sufera si Se intriseaza pentru sufletul pacatos si mort. Cine se bucura si nu sufera se aseamana intru totul lui Satan.

Cine vine la un mort si vede doliul adus de moartea lui, are sufletul coplesit de suferinta si impartaseste durerea persoanelor indoliate. Cand sufletul moare din pricina pacatului, intristarea urca pana la cer: ostile ceresti se mahnesc, Dumnezeu Insusi Se intristeaza foarte mult. Cine iubeste veselia si nu vrea sa planga pentru sufletul sau, e cu adevarat un lepadat care nu stie ca are un suflet. Plangi pentru sufletul tau, pacatosule, varsa lacrimi si invie-l. Invierea sufletului tau atarna de ochii tai, iar intoarcerea lui la viata, de inima ta. Ai murit si tu nu plangi pentru ca te-ai despartit de sufletul tau. Plange mai intai pentru tine si apoi vei plange si pentru ceilalti. Pentru un trup mort, plangi, dar pentru un suflet mort si despartit de Dumnezeu nu plangi. Lacrimile care cad pe un trup nu pot invia mortul; daca insa cad pe un suflet, il vor invia si-l vor face iarasi viu. Nu pentru trup sunt facute lacrimile, suferinta si intristarea, ci pentru sufletul zidit de Dumnezeu, ca sa-l poti invia. Da-i lui Dumnezeu plansul si inmulteste lacrimile ochilor tai si prin lacrimile tale si prin bunatatea Lui va invia sufletul care era mort. Milostivirea Lui asteapta ca ochii tai sa verse lacrimi pentru a curati si a innoi chipul uratit al sufletului. Daca ti-ai omorat sufletul, fa-l sa se ridice din rautate. Nu altcineva te-a omorat si surpat; de bunavoie te-ai omorat si ai cazut. Dac un altul te-ar fi ucis, el ar fi trebuit sa te si invie; insa cum vointa ta ti-a adus moartea, tot ea trebuie sa te aduca din nou la viata”.

Sfântul Efrem Sirul