Părintele Arsenie Boca, despre plăcerile trupești și bolile femeii
Așa cum spunea părintele, adesea doctor, Arsenie Boca, bolile își au obârșia în suflet, în minte, de la dezechilibrul mintal sau de la modul în care privim lumea și ne trăim viața.
Anxietatea femeii, bolile nervoase
Femeia e necesar să fie căsătorită de la vârsta împlinirii fiziologice, după 20 de ani. Pentru menținerea sănătății, ea are nevoie de combustibil masculin, care se poate obține numai în viața conjugală, legală civil și bisericește. Ceea ce se face prin desfrânare este spre pedeapsă.
Femeile care nu mai primesc combustibil masculin, fie din lipsa căsătoriei, fie că se abțin de la raporturi conjugale, ajung la anxietate (stare de neliniște, de așteptare încordată, însoțită de palpitații, jenă în respirație, întâlnită în unele boli de nervi), nevroză, agresivitate, idei de sinucidere.
Acestea pot fi și efecte ale văduviei forțate (moartea prematură a soțului), sau ale sterilității.
Așa zice Sfântul Apostol Pavel:
“Să nu vă lipsiți unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciți cu postul și rugăciunea, și iarăși să fiți împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.“ (Corinteni, 7,5).
Supărările peste măsură
Rădăcinile supărării peste măsură, spre exemplu moartea neașteptată a copiilor sau moartea prematură a soțului, sunt a fi căutate în lipsa de copii (când e cazul), care te face să te vezi singur pe lume. Copiii atenuează durerea provocată de pierderea unuia dintre soți prea devreme.
Despre trăirea împreună
Regula de aur în familie constă în evitarea extremelor: nici abuz din partea unuia, nici refuz din partea celuilalt. Dar să nu se creadă că între cele două extreme totul este îngăduit.
Părintele Arsenie Boca recomanda de asemenea evitarea alcoolului și a oricăror aberații sexuale, exacerbarea cu orice preț a plăcerii senzuale. Păzirea deci a unei armonii între iubirea spirituală și trupească, a unei frumuseți și pudori.
Când bărbatul este plin de alcool, se instalează sarcini extrauterine, care trebuiesc operate, căci pot duce chiar la moartea femeii. Din cauza beției bunicilor și părinților, copiii pot fi atinși de epilepsie. Deci feriți-vă de legături conjugale când bărbații sunt plini de alcool.
Mulți bărbați preferă femeile sterile, ca să poată profita fără restricții, dar vina o vor plăti prin ratarea vieții. Retroactiv nu se mai poate corecta nimic. De vinovăția de a nu avea copii sau a avea copii puțini, nu știu cum vă va dezlega Dumnezeu.
Instalându-se sterilitatea la femei, sau impotența la bărbați, se poate pierde echilibrul. Antecedentele sexuale, aventuroase, înainte de căsătorie pot duce la sterilitate.
Instinctul sexual
Trebuie tămăduită patima folosirii greșite a instinctului sexual. Între creier și instinctul sexual este o legătură medicală. Trebuie timp să-ți alimentezi mintea cu cele bune, cu idei duhovnicești. Rolul duhovnicului și al medicului chiar constă în a lămuri pe om, mai ales pe cei tineri, asupra pericolelor pe care patima aceasta le poate produce asupra sănătății trupești și mintale. Ne putem închipui cum ar fi sancționat părintele Arsenie Boca sexualitatea și onania, recomandate astăzi chiar de medici și de revistele feministe și erotice.
Trebuie păstrată o anumită frână, un anumit calendar, după calendarul bisericesc: păzirea zilelor de post (miercurea și vinerea, pentru însemnătatea lor religioasă). Pentru creștini, aceste două zile sunt zile de întristare, de meditație și rugăciune, nu de plăceri trupești. La fel în zilele de Duminică și Sărbători, când se săvârșește Sfânta Liturghie, Jertfa Domnului Hristos, în posturile anuale, în timpul sarcinii femeilor și alăptării pruncilor.
Părintele Arsenie Boca