Omul acela care este pradă furiei, nu mai știe ce face. Evită-l!
Când vedeti un om iesit din fire, cu atât mai mult nu-i faceti împotrivire. Nebunia lui de aceasta are nevoie, ca sa se produca.
Cu cât mai greu va batjocoreste, cu atât mai multa blandete aratati-i… Cu omul acesta e ca si cu cel prins de friguri, caruia trebuie sa-i facem pe plac, când raul îl zgaltaie mai tare.
Cand o salbaticiune se porneste furioasa, fugim cu totii, sa facem tot asa cu acel pe care furia îl framanta. Si sa nu credeti, cumva, ca trebuie sa ne purtam asa pentru a-i face cinste. Cinstim, oare, pe salbaticiunea înfuriata, pe nebunii furiosi, când ne ferim de ei? Catusi de putin.
Purtarea noastra e mai degraba o jignire. Sau, mai bine zis, nu o jignire, ci un semn de mila si de omenie.
Nu vedem, oare, pe corabieri când vantul sufla tare, destinzand panzele, ca nu cumva, altfel, corabia sa se înece?
Sau pe calaretul, al carui cal s-a pornit nebuneste, lasandu-l în voia lui, pana ce-i pier puterile? Sa facem si noi la fel.
Mania e ca si un foc, ca si-o flacara care trebuie sa muste din ceva. Daca acestei flacari nu-i dai nimic sa manance, repede ai departat acest flagel. Furia n-are putere prin ea însasi, daca nu vine cineva s-o hraneasca. Sunteti fara acoperire.
Omul acela care este prada furiei, nu mai stie ce face. Tu, care-l vezi cum e, meriti, oare, vreo îngaduinta, daca pici în aceeasi tulburare si nu te înteleptesti deloc la o asemenea vedere? Presupune ca ducându-te la un ospat, întâlnesti la intrare un om beat care face gesturi urate. Daca pici si tu în aceeasi greseala, nu esti cu atât mai de neiertat cu cât esti asemenea lui? Intamplarea este aici, aceeasi. Sa nu credeti ca vom fi acoperiti de vom zice: “N-am început eu”. Aceasta este tocmai împotriva noastra, întrucat ceea ce am vazut nu ne-a înteleptii. Este ca si a zice: “N-am ucis eu cel dintai”.
Daca meriti sa fii pedepsit, este din pricina ca, desi ai avut o ocazie sa te înteleptesti, totusi nu ti-ai tinut firea.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte Alese – fragment