Nu putem înţelege Sfânta Ortodoxie fără harul Prea Sfintei Treimi

Eterodocşii ne-au îmbâcsit cu imaginea unui Dumnezeu anost, ireal, neafectuos. Neavând imaginea Lui în ei, neavând chipul Lui în ei, ca reflex al dragostei lor de El şi al Lui de ei, tot povestesc despre un Dumnezeu fantomă, care nu are nimic de-a face cu Dumnezeu, cu Dumnezeul nostru.
Dumnezeul lor e un idol. Al nostru e viu.
Morala lor, comportamentul lor e un manierism searbăd pentru că nu au o viaţă duhovnicească.
Neavând pe Duhul iubirii nu cunosc iubirea Tatălui pentru Fiul şi nici iubirea Tatălui, prin Fiul, pentru oameni.
Ei se limitează la tot felul de supoziţii, de tertipuri „teologice”, de interpretări aberante, fără a intra în esenţa vieţii adevărate.
Nu pot şi nici nu ştiu viaţa adevărată. Nu văd smerenia, dragostea, curăţia, cuminţenia, sfinţenia dreptei cunoaşteri de Dumnezeu.
Şi tocmai de aceea o scriitură ortodoxă nu e facilă pentru ei. Ei nu se umplu din smerenia ei. Nu înţeleg impulsul din cauza căruia a fost scrisă, pentru că Duhul nu strigă şi din ei: Avva! Părinte!
Trecem prea uşor, uluitor de uşor peste marele adevăr: că nu putem înţelege Sfânta Ortodoxie fără harul Prea Sfintei Treimi. Fără Duhul în noi nu putem pricepe nicio iotă din maldărele de cărţi sfinte ale noastre.
Ne rătăcim neştiind Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu, adică harul Său. Mergem aiurea, la întâmplare. Şi de aceea ne permitem să spunem tot felul de inepţii, care mai de care mai caraghioase despre dreapta credinţă.
Pentru că lumea nu-L cunoaşte pe Dumnezeu, de aceea nici nu acceptă iluminările Lui. I se par prea „banale”, prea „neştiinţifice”, pe când ştiinţa în Teologie e cea mai drăcească cugetare şi prostie posibilă.
Ne rătăcim şi nici măcar nu considerăm că am făcut vreun rău sau că nu suntem ortodocşi.
Suntem ortodocşi fără simțirea harului și a luminării Sale? Putem fi? Eu cred, că în adevăratul sens al cuvântului nu putem. Suntem prea departe de adevărul sfânt al Sfintei Ortodoxii.
O, Doamne, cât întuneric în minţile noastre! Câtă neîncredere, câtă prostie, câtă infatuare găsim în noi şi cu toate acestea nu ne pasă.
Pasivitatea noastră e exasperantă.
Ne târguim cu Iadul în noi, dându-i sufletul pe degeaba, în mod gratuit.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, Cuvintele duhovnicești II, Teologie pentru azi, București, 2011