Nu în cuvânt, ci în faptă stă puterea lui Dumnezeu

Puterea cuvantului este un dar al Duhului Sfant, pe care nu o poate spori cunoasterea viclesugurilor oratoricesti. Nu poti ajunge un bun predicator numai cu ceea ce inveti la cursurile de pastorala, trebuie sa mai si traieoti macar putin Evanghelia. Nu e destul sa deprinzi tehnica de expunere a lui Ioan Gura de Aur, trebuie sa deprinzi si din felul lui de viata. „Cei bogati in Duhul Sfant – zice acelasi Macarie – nu se golesc niciodata vorbind altora si inviorandu-i, ci din contra: luminandu-i pe altii, ei se lumineaza pe sine insusi si mai mult. Din ei tasneste Duhul afara ca dintr-un izvor ce nu mai seaca. Insa cei saraci in Duhul Sfant, chiar daca stiu sa vorbeasca duhovniceste, din memorie, din ceea ce au citit prin carti si au invatat de la altii, acestia nu poseda o comoara proprie a Duhului si raman goi, iar pe altii ii invioreaza doar momentan, neavand putere sa lucreze in inimile lor… Cine nu simte focul aprins in inima pentru Hristos sa nu indrazneasca sa predice, caci va induce in eroare si pe
altii si va da socoteala pentru aceasta”.

De fapt, pana si ascultatorul neinitiat isi da seama de falsitatea oratorului, chiar, mai ales, acesta. E destul sa deschizi o revista teologica si gaseoti acolo cele mai bune exemple despre cum nu trebuie sa vorbim despre credinta. Oameni care nu numai ca sunt departe de a fi trait cele despre care scriu, dar lipsiti pana si de o cat de mica bruma de talent la scris. Te intrebi, de ce scriu? Numai ca sa adauge o pata la cele pe care le-a pus regimul ateist pe Biserica si pe slujitorii ei? Numai ca sa arate revista vecinilor sau chiar si comisiei la doctorat? Cred ca daca s-ar scoate de la doctorat obligatia de a prezenta articole publicate, nu am mai avea reviste de teologie.

Prima dovada a lipsei de har este alambicarea, conglomeratul de citate greoaie, de neologisme si termeni de specialitate. Simplitatea este cea mai buna dovada a nepatimirii, a prezentei Duhului Sfant. Talasie Libianul spunea ca „nepatimirea cea mai inalta face gandurile simple”. Parca referindu-se la doctoranzii de astazi, Sf. Ioan Gura de Aur scria: „Cel care-si alcatuieste cuvantul sau cu cuvinte grele la auz este impovarator pentru ascultatori si sileste de cele mai multe ori sufletele lor sa nu-i primeasca cu draga inima spusele, neputand suporta greutatea lor. Pe cand omul care-si face variat cuvantul sau, omul care face ca in cuvantul sau ideile usoare sa fie mai multe decat cele grele, omul acesta reuseste sa faca sa dispara greutatea cuvantului sau, odihneste sufletele ascultatorilor, convinge si familiarizeaza cu tema cuvantarii sale”.

Este important, deci, sa vorbim numai despre lucrurile pe care le-am cunoscut prin proprie experienta. Nu ne cere nimeni sa vedem lumina taborica, pentru ca si cei carora ne adresam nu au vazut-o. De multe ori chiar oameni cu o vietuire foarte inalta nu s-au putut face intelesi de pacatosi, tocmai din cauza ca aceia uitasera psihologia pacatosilor. Un astfel de exemplu il da si Sf. Ignatie Briancianinov in experientele sale ascetice, cand un staret, de altfel sfant, i-a dat sa citeasca unei cunoane o carte cu totul nepotrivita.

Destul ne este noua sa ne adresam celor deopotriva cu noi. Lumea este etajata si Dumnezeu a lasat diferite caractere si sensibilitati, care au un mod special, propriu de a intelege lucrurile. Si pentru acestia Dumnezeu vrea sa aiba un purtator de cuvant. Daca crezi ca ai un astfel de cerc de ascultatori, vorbeste-le, daca nu, nu-l cauta.

Putini au fost cei care s-au putut face intelesi de toti, chiar si dintre Sfinti. Unii se adreseaza desfranatilor, altii se adreseaza calugarilor, unii necarturarilor, altii intelectualilor, artistilor. Acestia din urma sunt cei mai dificili. Unii credinciosi, auzind sau citind ceva adresat acestora, se tulbura, se smintesc. Dumnezeu insa stie ce este in inima fiecaruia. De aceea nu intotdeauna le este de folos „celor slabi” sa cunoasca invataturi adresate altei tagme decat cea din care face parte. Sf. Ignatie Briancianinov nu recomanda nici macar ca monahii din viata de obote sa citeasca sfaturile pentru pustnici, ce sa mai vorbim despre diferenta dintre sfaturile date unui casatorit si unui calugar.

Asadar, nimeni nu va gresi daca va spune doar ceea ce el insusi a trait. Este rusinos sa citesti un articol despre efectele rugaciunii lui Iisus scris de vreun student. Pentru aceasta exista Sfintii isihasti. Dar a scrie despre o anumita etapa a pocaintei, pe care tu insuti ai parcurs-o, este lucru binecuvantat. Este ceea ce i-a poruncit Iisus demonizatului pe care l-a vindecat si care Il ruga sa-L ia cu El: „Mergi in casa ta, la ai tai, si spune-le cate ti-a facut tie Domnul si cum te-a miluit”(Mc. 5, 19).

In felul acesta nu ne vom atrage mustrarile Duhului Sfant, care graieste prin Parinti: „Cei ce vorbesc duhovniceste, dar n-au gustat inca prin proprie experienta din aceasta viata duhovniceasca, tot ce spun este doar o inchipuire invatata din carti. Cei ce vorbesc de faptele dreptatii si habar n-au de ele prin proprie vietuire sunt niste inselatori… Unii care nu stiu sa vorbeasca, nu au aceasta arta, traiesc totusi si inima lor salta la atingerea harului divin, fiind plini de frica si cutremur. Caci nu in cuvant, ci in fapta sta puterea lui Dumnezeu”.

„Barbatii mari si sfinti de la inceput – scrie Ioan Gura de Aur -, nu erau iscusiti nici in una nici in alta: nu cunosteau nici arta cuvantului, dar nu stiau nici carte. Si acolo unde pare de absoluta trebuinta talentul oratoric si instructia in scoala, acolo acei barbati mari erau lipsiti si de una, si de alta; cu toate acestea, au depasit atat de mult pe cei care le stapaneau, incat acestia, in comparatie cu ei, pareau mai neiscusiti decat niste simpli copii. Intr-adevar, daca puterea de convingere ar sta in cuvinte, iar filozofii, stapani si pe stiinta de carte, si pe talentul oratoric, n-au fost in stare sa convinga pe nici un stapanitor de popoare, pe nici un tiran, in timp ce Apostolii, cei neinvatati, cei simpli, sunt cei care au dobandit comorile intelepciunii, si nu filozofii, cei care au studiat cu grija si cartea, si arta oratorica. Prin urmare, intelepciunea adevarata si adevarata stiinta de carte nu este alta decat frica de Dumnezeu”.

Părintele Savatie Bastovoi