Nu amâna pe mâine sfânta pocăinţă

Adu-ți aminte, suflete al meu, despre îngrozitoarea şi înspăimântătoarea minune a Creatorului tău, Care pentru tine s-a făcut om şi a suferit pentru mântuirea ta – îngerii Lui se înfiorează, Heruvimii se îngrozesc, Serafimii se înspăimântă şi toate puterile cereşti îl proslăvesc neîncetat, iar tu, nefericite suflete, te leneveşti, măcar de acum înainte nu amâna, scumpe suflete al meu, sfânta pocăinţă, întristarea inimii şi ispăşirea pedepsei (epitimia) pentru păcatele tale.
Amânând însă an cu an, lună cu lună şi zi cu zi, nu vei mai dori să te pocăieşti din toată inima şi nu vei găsi pe cineva să te compătimească; o, cu câte chinuri vei începe să te căieşti, dar fără folos.
Având putinţă să săvârşeşti astăzi o faptă bună – nu amâna, iubite suflete al meu, nu amâna pe mâine sfânta pocăinţă, pentru că nu poţi şti i ce poate aduce ziua de azi ori ce nenorocire se poate întâmpla cu tine In noaptea aceasta, fiindcă nu ştii ce îţi va aduce ziua ori noaptea: te aşteaptă o viaţă lungă sau o moarte grea şi năprasnică. Astăzi, scumpe suflete al meu, este timpul sfintei pocăinţe; astăzi, suflete al meu, este timpul răbdării; astăzi este timpul să înduri amărăciunile; astăzi este timpul îndeplinirii poruncilor şi săvârşirii faptelor bune; astăzi este timpul plânsului dulce şi al bocetului cu lacrimi.
Dacă cu adevărat vrei să te mântuieşti, suflete al meu, iubeşte amărăciunile, oftările, cum mai înainte iubeai liniştea; trăieşte ca şi cum ai muri zilnic; căci repede va trece viaţa ta ca umbra nourului înaintea soarelui şi vei rămâne necunoscut şi uitat; zilele vieţii noastre parcă se scurg în aer; nu ceda nici în faţa celei mai grele amărăciuni.
In relaţiile cu oamenii, în suferinţa nevădită şi cea vădită nu te deda mâhnirii, nu te tulbura, nu fugi, dar socoate-te ca pulberea de sub picioarele lor. Fără acestea nu te poţi mântui şi scăpa de chinul veşnic.
Căci repede trece viaţa noastră de parcă ar trece o zi. Omul nu se va desăvârşi cuvios prin virtuţi sau nu-şi va jertfi viata pentru îndeplinirea poruncilor Sfinţilor Parinți, nu se poate mântui. Astfel, dragă suflete al meu, adu-ţi aminte de toţi sfinţii, prooroci, apostoli, mucenici, ierarhi, cuvioşi şi drepţi, de cei săraci cu duhul şi de toţi cei bineplăcuţi lui Dumnezeu. Unde ai găsi sfinţi, care nu şi-ar fi supus trupul duhului ori nu ar fi suferit în nenorociri şi în grele mâhniri? Ei au suferit foarte multe nenorociri, au îndurat foame şi mâhnire în inimă, aveau bunătatea copiilor şi toată mila, ajutau pe alţii la dureri şi la nevoie făceau diferite milostenii după puterile lor; ceea ce nu-şi doreau sieşi şi ceea ce urau, nu făceau altora. Cu supunere, ca robii cumpăraţi lucrau nu ca pentru om, dar ca pentru Dumnezeu, cu înţelepciune simplă – nefiind învăţaţi, neştiind nimic, dar numai tinzând la mântuirea lor. O, omule! Moartea te aşteaptă. Dacă te vei strădui, atunci vei fi răsplătit cu viaţă veşnică în veacul veacului, dacă vrei să învingi patimile, atunci taie-ţi plăcerile; dacă alergi după mâncare, vei duce viaţa în patimi; nu se va smeri sufletul dacă trupul nu se va lipsi de pune; este cu neputinţă să salvezi sufletul de la pieire, păzind trupul de neplăceri. Pentru aceasta nu uita: dacă vrei, suflete al meu, să te mântuieşti, să treci calea cea plină de mâhnire, să intri în împărăţia cerurilor, să dobândeşti viaţă veşnică, atunci slăbeşte-ţi trupul tău, gustă amărăciunea de bună voie, poartă mâhnirile grele, aşa cum au făcut toţi sfinţii. Când însă omul se pregăteşte şi-şi pune în gând să îndure orice mâhnire în numele lui Dumnezeu, atunci toate aceste mâhniri şi neplăceri şi atacuri din partea demonilor şi ale oamenilor îi par uşoare şi fără durere; el nu se teme de moarte şi nimic nu-i poate despărţi de dragostea lui pentru Hristos. Ai auzit tu, iubite suflete al meu, despre aceea cum îşi petreceau viaţa Sfinţii Părinţi?

Arhimandrit Paisie Velicikovski, Crinii ţarinei sau flori preafrumoase