Noi nu mai avem virtuți, noi ne străduim, dar nu reuşim nimic. Pretutindeni întuneric, pretutindeni amăgire, pretutindeni pierzanie

Domnul a spus şi rosteşte continuu din Sfânta Sa Evanghelie: “Cel care este sluga Mea credincioasă, cel ce se luptă cu vitejie pentru numele Meu, cel ce s-a botezat în numele Meu şi a rămas credincios şi mărturiseşte despre Mine în fața oamenilor, cel ce Mă propovăduieşte ca Dumnezeu adevărat întrupat în om, cel care zice că M-am răstignit şi am înviat din iubire pentru oameni, despre acela voi mărturisi şi Eu în fața îngerilor Tatălui Meu, în fața îngerilor din ceruri“.
Preamărit şi fericit este omul creştin, drept-credinciosul care va mărturisi în fața tiranilor, în fața ateilor, în fața materialiştilor şi  naționaliştilor, dumnezeirea Hristosului nostru. Biserica noastră crede şi mărturiseşte că va naşte sfinți până în vremurile de pe urmă, până la sfârşitul veacurilor, că va arăta fii sfinți şi vrednici de cunună.
După cum vedem, astăzi nu avem oameni care să se nevoiască precum vechii asceți şi pustia nu mai arată ca atunci sfinți făcători de minuni şi purtători de duh. Care vor fi, deci, sfinții timpurilor de pe urmă, de vreme ce nu lucrăm nevoința şi virtutea vechilor asceți şi monahi? Trebuie să credem neclintit că în vremurile de pe urmă, în care am intrat deja, oamenii sfinți vor fi aceia care vor da mărturie despre Iisus al nostru şi vor propovădui şi vor spune răspicat că Hristosul nostru este Dumnezeu adevărat, întrupat în om. Prin această mărturisire se vor încununa şi se vor sfinți.
Mucenicii au dat mărturisirea cea bună în primii ani ai creştinismului. Minunile au fost foarte multe. Făceau minuni cu mare uşurință. Exista multă sfințenie. Oamenii credincioşi erau plini de Duh Sfânt. Virtutea era lucrată din belşug. Acum însă noi nu mai avem virtuți, noi ne străduim, dar nu reuşim nimic. Pretutindeni întuneric, pretutindeni amăgire, pretutindeni pierzanie. Toate păturile vârstei şi treptele sociale ale oamenilor sunt pline de păcat şi întuneric. Întunericul acesta al păcatului şi al lipsei moralei va înainta, se va întinde, şi cu cât vom fi mai aproape de capăt, de sfârşit, se va înteți. De aceea, atunci chiar şi cea mai mică virtute, cea mai mică nevoință duhovnicească, va avea o valoare uriaşă în fața lui Dumnezeu.

Părintele Efrem Athonitul, Despre credință și mântuire, Editura Bunavestire, Galați, 2003