Noi ce facem? Picotim si dormim!

Nepasarea, neravna, lenea fata de mantuirea noastra sunt de toata mirarea! Fiindca sa ne gandim numai cate mijloace si cata putere ne-au fost puse la indemana spre mantuirea noastre de mult-milostivul si atotputernicul Dumnezeu! Intai de toate: fireasca noastra sete de mantuire, pace si fericire sufleteasca; lumina ratiunii si aspiratia vointei noastre spre adevarul, binele, frumosul, spre, spre tot ce este curat si inaltator; belsugul de har dat noua spre mantuire si care se revarsa din Biserica asemeni unor rauri si potolesc setea sufletului insetat de mantuire; apropierea lui Dumnezeu gata de a ne mantui in toata vremea si in tot ceasul; Duhul Sfant care se roaga pentru noi cu suspine negraite [Rm 8, 26], ajutorul si impreuna- lucrarea spre mantuire a ingeriloor pazitori, dumnezeiestile slujbe de fiecare zi din biserica, mantuitoarele Taine, rugaciunile si mijlocirea Maicii Domnului si a tuturor sfintilor. De mirare este ca, avandu-le pe toate acestea, noi putem pieri, in loc sa ne mantuim cu totii. Fireste sunt multe lucruri care se impotrivesc mantuirii: ispitele carnii celei pline de patimi, ale lumii amagitoare si pacatoase, ale diavolului, care intinde pretutindeni mrejele pierzaniei; stricaciunea naturala, zamislirea pacatoasa si naterea in pacat; inclinarea spre pacat si atractia acestuia. Dar mijloacele de mantuire sunt cu mult mai multe decat cele ce duc la pierzanie; Caci mai mare este Cel ce este in voi (Hristos) decat cel ce este in lume (diavolul) [1 In 4,4] si nu sunt sfinti care sa nu fi biruit toate piedicile si sa nu se fi mantuit. Dar noi ce facem? Picotim si dormim! E rusinos, pacatos, dureros, de plans! Pacatul pune stapanire pe noi atunci cand intra si se aseaza adanc in noi si in inima noastra, in carnea noastra mult-patimasa; cand isi face intaritura din patimile noastre, din iubirea de sine, din iubirea de desfatari si onoruri, din trufie, lacomie, neinfranare, parere de sine, putina credinta, necredinta, libera –cugetare, prefactorie, favoritism, lenevie, viclenie, iar cu toate aceste patimi, asemenea unor arme puternice, suntem loviti si dusi in captivitate, indepartati si rupti de Hristos – adevarata noastra Viata. De aceea cel ce doreste mantuirea, trebuie sa sape in inima sa, adancind mereu, pentru a aseza acolo temelie de piatra, adica pe Hristos Mantuitorul, pe credinta puternica, neclintita, in El, pe speranta in El, si pe nimic altceva si nimic mai mult decat pe iubirea fierbinte pentru El si pentru aproapele.

In Biserica sa, Domnul ni se infatiseaza ca si Creator, ca un Artist iscusit si ca un Atoatefacator, ca un Parinte, ca un intelept Doctor si Mantuitor, Proniator, Incepator de viata, Hranitor, Legiuitor, Capetenie a oastei Sale duhovnicesti, Luptator, Biruitor. Omul se afla in mainile Sale – creatura rationala, facuta dupa chipul Creatorului, menita nemuririi dar care a devenit creatura cazuta, corupta, intinata, indepartata de Dumnezeu pentru pacate, care s-a aflat sub blestem dar care, din mila si din marinimia Fiului lui Dumnezeu Cel Unul –Nascut a fost rascumparata si ridicata din cadere, izbavita de blestem si cinstita din nou, prin binecuvantarea Tatalui ceresc, prin mijlocirea si prin meritele Fiului, izbavita din bezna greselilor, luminata cu lumina cereasca a Evangheliei lui Hristos, zidita din nou, curatita de rugina si de necuratia pacatului, spalata in baia de taina, , inmiresmata cu Sfantul Mir si insemnata cu pecetea Duhului Sfant al lui Dumnezeu pe toate organele de simt, indrumata pe calea mantuirii si catre imparatia de sus a fericirii, intarita in lupta cu pacatele si cu duhurile rele, vrajmase de catre Insusi Domnul prin harul Duhului Sfant, hranita tainic cu Paine cereasca, calauzita de pastori vazuti, avand imputerniciri duhovnicesti de la Insusi Iisus Hristos. Intrebati: pentru ce sunt in Biserica atatea si atatea Taine? Ce rost are preotia si patoria? Ce rost au bisericile, la ce servesc slujbele dumnezeiesti? Ce rost are neincetata propovaduire a cuvantului lui Dumnezeu ? Ce rost are pocainta, impartasirea cu Sfintele Taine? – Toate acestea sunt pentru renasterea, luminarea, calauzirea, intarirea omului cazut, intinat, corupt si pierdut. Iata pentru ce e nevoie de harul Botezului, al nasterii din nou, al unei noi existente si innoiri prin Sfantul Duh. Ai parte de cea mai mare cinste, omule! Ai fost menit sa fii purator de Dumnezeu, purtator de Dumnezeire. Auzit-ai oare de-Dumnezeu-purtatorii parinti, care-L purtau necontenit in ei pe Dumnezeu ca niste temple vii, nezidite de mana omeneasca? Si tu trebuie sa fii un asemenea purtator-de-Dumnezeu! De aceea ti s-a dat

sa te impartasesti cu Trupul si Sangele Domnului, al Dumnezeului – om Hristos, pentru ca Domnul sa se salasluiasca mereu intru tine, dupa cuvantul si fagaduinta Lui: Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru El [In 6, 56].