Niciodată nu i se va lua unei mame calitatea de mamă
O mamă este mamă pentru veşnicie, nu pentru vremelnicie. Niciodată nu i se va lua unei mame calitatea de mamă. Şi nu e mamă numai când îl poartă pe copilul său în pântece, ci e mamă pentru totdeauna, pentru veşnicie. Aşa e şi Maica Domnului, mamă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi dacă nu-L mai poate purta în pântece şi nu-L mai poartă de fapt în pântece, îl poartă în inima ei şi de inima ei niciodată nu S-a despărţit Domnul Hristos şi noi, ştiind acest lucru, ne rugăm Maicii Domnului să curăţească mintea noastră: „Curăţeşte mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate şi o fă locaş al dumnezeieştii Treimi”.
Arhimandrit Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003 – fragment