Nenorocirile, necazurile şi ispitele de tot felul ne frâng sufletul

Atâta doar: să nu uiţi niciodată, prietene, că orice neplăceri şi ispite ai întâmpina în calea ta, trebuie să le primeşti întotdeauna ca pe nişte în­cercări, nu ca pe nişte semne ale lepădării tale de către Dumnezeu. Aici se poticnesc mulţi creş­tini şi de asta cad în deznădejde, socotindu-se le­pădaţi de El.

Ispita este o cale ce duce la cunoaşterea lui Dumnezeu. Nenorocirile, necazurile şi ispitele de tot felul ne frâng sufletul – însă Hristos, spre mângâierea celor necăjiţi, spune: „că spre Mine a nădăjduit, şi-l voi izbăvi pe el… şi-l voi proslăvi… şi-i voi arăta lui mântuirea Mea” (Psalmi 90, 14-16).

În ispite cunoaştem mai bine şi mai limpe­de că nimeni altcineva, în afară de Domnul (şi de Preacurata Lui Maică), nu alină întristările noastre, nu tămăduieşte bolile noastre, nu ajută şi îmbogăţeşte în sărăcie, nu izbăveşte de moar­te; ştim, de asemenea, că El este singurul izvor al vieţii noastre, al mântuirii noastre, al fericirii noastre, şi că de aceea suntem datori să ne bucu­răm de toate necazurile, de toate ispitele, nu să cădem în acedie şi să deznădăjduim.

Schiigumenul Sava, Cum să biruim mândria, Editura Sophia, București, 2010 – fragment