„Mă voi scula şi mă voi întoarce la Tatăl”
Spune-i, deci, copilaşului tău ce e bine, învaţă-l cine este Dumnezeu. Vorbeşte-i din plinătatea inimii tale, luminează-i puţin conştiinţa cu propria ta dorinţă şi experienţă dumnezeiască şi intrând în el Dumnezeu, Îl va iubi. Se poate să înjure, să păcătuiască, dar având seminţele lui Dumnezeu, care sunt atât de puternice, Dumnezeu le va cultiva şi va ieşi o plantă nou, un vlăstar nou, care are o viaţă nouă, aceasta este pocăinţa. Adică acest copil, fiindcă l-ai lăsat liber, fiindcă îl cinsteşti, fiindcă i-ai spus adevărul, fiindcă i-ai descoperit ce are inimioara ta şi ce frumuseţi există în ea, va zice apoi: „Dar ce viaţă infricoşată duc! Ce sunt păcatele acestea! «Mă voi scula şi mă voi întoarce la tatăl»” (Lc. 1 5, 18). Iar vlăstarul pocăinţei scoate rodul vieţii celei noi. Aşa reuşeşte Dumnezeu să scoată şi din gura lupului mântuire.
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Sfântul Isihie, cuvânt despre trezvie, Editura Sf. Nectarie – fragment