Libertatea omului cea supusă legii lui Dumnezeu nu are limită, fiindcă aceasta este, ca tot ceea ce e dumnezeiesc, nesfârşită

Cu adevărat fară cuvânt de apărare se face omul care a primit legea scrisă în inima lui şi care nu ÎI recunoaşte pe Dumnezeu, fiindcă legea scrisă cea pusă în inimă este însăşi voia lui Dumnezeu care, odată întipărită în inimă, devine voia omului. Aşadar omul este dator, îmboldit lăuntric de îndemnurile bune ale inimii lui, să îl recunoască Dumnezeu şi să îi imite bunătatea.
Omul creat după chipul lui Dumnezeu este astfel plăsmuit, încât, fiind o fiinţă inteligibilă şi de sine stătătoare, să îl închipuie pe Dumnezeu pe pământ, să facă voia Lui care este scrisă în inimă şi să-şi facă această lege voie proprie. Scopul plăsmuirii Iui era acela ca făptura să îşi (re)cunoască Ziditorul. A fost  făcută aşadar ca să (re)cunoască pe Făcătorul şi Creatorul ei. A fost plăsmuită ca să fie înălţată la Dumnezeu. A fost plăsmuită spre a da slavă lui Dumnezeu. A fost plăsmuită pentru ca făptura zidită să laude întru cunoştinţă pe dumnezeiescul ei Creator. Aşadar independenţa lui, inteligenţa şi libertatea morală i s-au dat ca să împlinească marea raţiune a existenţei sale, marea lui misiune, aceea de a uni pământul şi cerul, de a nu înclina nici la dreapta, nici la stânga, ci să umble în calea cea dreaptă, făcând numai binele cel înscris în inima lui, ceea ce şi el doreşte prin tendinţa sădită natural în el, fiindcă altminteri, abătându-se de la menirea lui, devine neliber şi se aseamănă „dobitoacelor celor fără de minte”. Omul este liber din punct de vedere moral cât timp nu cade din bine şi în măsura în care îşi identifică voinţa lui cu voinţa dumnezeiască, dar de îndată ce se abate de la calea dreaptă devine neliber moral, iar libertatea lui este falsă, şi starea lui căzută este dovada falsei lui libertăţi.
Libertatea omului cea supusă legii lui Dumnezeu nu are limită, fiindcă aceasta este, ca tot ceea ce e dumnezeiesc, nesfârşită, iar nesfârşitul nu numai că nu poate primi limită, ci lărgeşte şi extinde şi ceea ce se însoţeşte cu el.
Libertatea omului atunci mai cu seamă se limitează, ori de câte ori se abate de la legea dumnezeiască şi se opune voii dumnezeieşti, fiindcă atunci se îndepărtează de legea dumnezeiască, de voia dumnezeiască cea nesfârşită, se află curând în cercul strâmt şi mărginit al unei voinţe mărginite, o voinţă a trupului, a unei firi căzute sub simţuri şi sub voirile ei.

Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București