Judecata dreaptă a lui Dumnezeu
Dumnezeu nu pedepseste toată răutatea tuturor, aici, si numaidecât; precum nici nu slăveste bunătatea tuturor, aici, si numaidecât. Chiar dacă ar face asa, atunci si oamenii ar face binele de frică; mântuirea ar fi de silă, iar nu o faptă a libertății si a dragostei. Apoi, dacă repede ar pedepsi tot răul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios, micit la o măsură omenească sau cel mult îngerească, si ne-ar da să înțelegem că se teme de rău si-si apără stăpânirea, – cum fac oamenii. Ci tocmai pe faptul că îngăduie răilor să-si facă de cap si-i lasă pe oameni neînfricați de pedeapsa năprasnică, ne dovedeste atotputernicia Sa, vesnic linistită asupra răului – atotputernicie asupra căreia, prin virtutea credinței, stăm linistiți si noi, primind palmele si scuipările răului, ca pe niste mărturii ale neputinței aceluia, în fața atotputerniciei lui Dumnezeu, Care ne întăreste cu linistea Sa. Cu aceea că nu pedepseste răutatea numaidecât, îi întinde ispită puternică, să se desăvârsească si ea, spre pedeapsă sigură în ziua judecății. Iar, dacă, totusi, uneori pedepseste năprasnic vreo fărădelege, o face ca să mai pună frâu răutății între oameni si, mai ales, să nu scadă în credință începătorii si să nu se piardă dintre oameni cunostința răsplătirii după fapte. Deci, ori că răsplăteste, ori că nu răsplăteste, fie binele, fie răul, un lucru e sigur: că vine o răsplată sigură si vesnică si că biruieste binele asupra răutății. Apoi, prin răbdarea multor nestiuți de oameni, atotputernicia si dreptatea lui Dumnezeu sfărâmă mereu porțile iadului, cu puterea Bisericii văzute si nevăzute.
O judecată dreaptă si vesnică nu se face decât chemându-se toți martorii, toți oamenii, din toate vremile, să-si vadă toate faptele si să-si cunoască toate urmările lor si pe dreptate să-si ia plata vesnică. Atunci mateloții lui Columb vor vedea turma de nebuni pentru care au să dea seama, că le-au adus cu fapta lor germenele nebuniei. Luther se va vedea pricinuitorul puzderiei de secte, iar înselații lui se vor apăra si ei de urgia judecății, zicând: „Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am profețit si cu numele Tău am scos demoni si în numele Tău multe minuni am făcut?” Dar capătă răspunsul: „Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Duceți-vă de la Mine, cei ce lucrați fărădelegea!” (Matei 7, 22-33) si vor merge cu lucrătorii fărădelegii toți cei ce-au ascultat de ei. Si asa mai departe, fiecare va vedea si va culege roadele, nebănuit de mari, ale faptelor sale, fie bune, fie rele. Căci viața pământeană era vremea semănatului, iar viața viitoare, vremea secerisului.
O sinteză a gândirii părintelui Arsenie Boca în 800 de capete
