Iubeşte pe păcătoşi, dar urăşte faptele lor şi nu-i dispreţui pentru greşelile lor, ca să nu fii şi tu ispitit de ele

Fugi de slava deşartă şi vei fi slăvit, fereşte-te de mândrie şi vei fi mărit. Că nu e dată slava deşartă fiilor oamenilor şi nici trufia, neamului femeiesc. De te-ai lepădat de toate lucrurile vieţii, nu te vei certa nicidecum cu cineva pentru vreun lucru. De te-ai scârbit de slava deşartă, fugi de cei ce o vânează pe ea. Fugi de iubitorii de agoniseală, ca şi de agonisire. Depărtează-te de petrecăreţi, ca şi de petreceri. Fugi de cei desfrânaţi, ca şi de desfrânare. Dacă simpla amintire a celor spuse tulbură cugetarea, cu cât mai mult nu o tulbură vederea lor şi petrecerea cu ele? Apropie-te de cei drepţi şi prin ei te vei apropia de Dumnezeu. Petrece cu cei ce au smerenie şi vei deprinde purtările lor. Căci dacă simpla vedere a lor e folositoare, cu cât mai mult, învăţătura gurii lor ?

Iubeşte pe săraci, ca prin ei să dobândeşti şi tu mila. Nu te apropia de iubitorii de ceartă, ca să nu fii silit să ieşi din liniştea ta. Rabdă fără îngreţoşare răul miros al bolnavilor, şi mai ales al săracilor, căci şi tu eşti îmbrăcat în trup. Nu înfrunta pe cei întristaţi cu inima, ca să nu fii lovit cu toiagul cu care au fost loviţi ei şi să cauţi pe cei ce te pot mângâia şi să nu-i afli. Nu batjocori pe cei ce şchiopătă, că vom merge deopotrivă în iad. Iubeşte pe păcătoşi, dar urăşte faptele lor şi nu-i dispreţui pentru greşelile lor, ca să nu fii şi tu ispitit de ele. Adu-ţi aminte că eşti părtaş firii pământeşti şi fă bine tuturor. Nu certa pe cei ce au nevoie de rugăciunea ta şi nu-i lipsi de cuvintele blânde ale mângâierii, ca să nu se piardă şi să ţi se ceară sufletul lor. Ci urmează pilda doftorilor, care vindecă bolile mai fierbinţi cu leacuri mai reci, şi pe cele mai reci cu cele dimpotrivă.

Sileşte-te, când te întâlneşti cu aproapele tău, ca să-l cinsteşti mai presus de măsura lui. Sărută-i mâinile şi picioarele şi ţine-i-le adeseori cu multă cinstire şi pune-le pe ochii tăi şi laudă-l chiar şi pentru cele ce nu le are. Iar când se desparte de tine, spune-i tot binele şi tot ce e spre cinstirea lui. Căci prin acestea şi prin unele ca acestea îl atragi pe el la bine şi-l sileşti să se ruşineze de numirea cu care l-ai numit pe el. Şi vei semăna în el seminţele virtuţii. Iar prin această obişnuinţă pe care ţi-ai însuşit-o, se întipăreşte în tine chipul bunătăţii şi vei dobândi multă smerenie şi împlineşti fără osteneală lucrurile cele mari. Ba nu numai aceasta, ci şi de are acela niscai scăderi, fiind cinstit de tine, primeşte de la tine cu uşurinţă vindecarea, ruşinându-se de cinstirea ce i-ai arătat-o. Acesta să-ţi fie pururea chipul purtării: grăirea frumoasă şi cinstitoare către toţi. Să nu mânii pe cineva, să nu cerţi, nici pentru credinţă, nici pentru faptele sale rele. Şi păzeşte-te pe tine ca să nu te defăimezi şi să nu osândeşti pe cineva pentru ceva. Căci avem judecător nepărtinitor în ceruri. Iar de voieşti să-l întorci pe el la adevăr, întristează-te pentru el cu lacrimi şi spune-i cu dragoste un cuvânt sau două, şi să nu te aprinzi de mânie împotriva lui. Căci de vei face aşa, va vedea în tine semnul duşmăniei. Că dragostea nu ştie să se iuţească, sau să se mânie, sau să învinovăţească pe cineva cu patimă. Semnul iubirii şi al cunoştinţei este smerenia, care se naşte dintr-o bună conştiinţă în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia I se cuvine stăpânirea, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Isaac Șirul în Filocalia, vol.X, Editura Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R, București, 1981

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *