Înţelegerea adevăratei noastre neputinţe a născut aducerea-aminte de moarte

Credinţa în Dumnezeu a născut pofta celor bune şi frica pedepselor; pofta celor mai bune şi frica pedepselor a lucrat paza exactă a poruncilor; paza exactă a poruncilor i-a învăţat pe oameni neputinţa lor; înţelegerea adevăratei noastre neputinţe a născut aducerea-aminte de moarte; iar cine a agonisit-o pe aceasta drept tovarăş de sălăşluire cu el, acela vă căuta cu osteneală cele ce vor fi pentru el după ieşirea şi retragerea din această viaţă; iar cel ce se sârguieşte să cunoască mereu cele viitoare, acela trebuie să se lipsească mai întâi pe sine însuşi de cele prezente, căci cel ţinut până la sfârşit în acestea de afecţiunea pătimaşă faţă de vreuna din ele, acela nu poate agonisi cunoaşterea desăvârşită a acelora; şi chiar dacă printr-o economie oarecare a lui Dumnezeu va gusta din aceasta, dacă nu va lăsa în grabă cele de care şi în care este ţinut printr-o afecţiune pătimaşă şi nu va ajunge să ţină întreg de o asemenea cunoaştere nemaiprimind să gândească de bunăvoie nimic altceva afară de aceasta, atunci chiar şi [cunoaşterea] aceasta pe care i se pare că o are se va lua de la el [Lc 19, 26].

Lepădarea de lume şi desăvârşita retragere din ea câştigă înstrăinarea de toate materiile, obiceiurile, socotinţele şi persoanele din această viaţă, precum şi tăgăduirea trupului şi a voii proprii, aducând în scurtă vreme mare folos celui ce se leapădă astfel în chip fierbinte.

Tu, cel ce fugi de lume, vezi ca la început să nu dai nicidecum mângâiere sufletului tău dedându-te locuirilor în ea, chiar dacă te-ar sili să faci aceasta rudele şi prietenii. Căci demonii sunt cei care le sugerează acest lucru, ca să stingă căldura inimii tale; şi chiar dacă nu pot să împiedice în chip desăvârşit intenţia ta, o vor face negreşit mai moale şi mai slabă.

Când te vei găsi viteaz şi nemângâiat faţă de toate celei plăcute ale acestei vieţi, atunci demonii întorcându-ţi rudele, chipurile, spre compătimire, le fac să plângă şi să se tânguiel pentru tine înaintea feţei tale. Vei şti că acest lucru e adevărat! când vei rămâne neschimbat şi în această momeală şi atunci îi vei vedea dintr-odată aprinzându-se de furie şi ură împotriva ta, întorcându-ţi spatele ca unui duşman şi nemaivrând să te vadă.

Văzând necazul făcut rudelor, fraţilor şi prietenilor tăi din pricina ta, râde de demonul care a uneltit ca aceste lucruri să se facă în chip felurit împotriva ta; depărtează-te cu frică şi sârguinţă multă şi roagă cu stăruinţă pe Dumnezeu să te facă să ajungi mai repede la limanul unui bun părinte [duhovnicesc] în care El însuşi va odihni sufletul tău ostenit şi împovărat [Mt 11, 28]; căci marea vieţii acesteia are multe lucruri care aduc primejdii şi pierzania de pe urmă.

Cine vrea să urască lumea trebuie să aibă din adâncurile sufletului său iubire faţă de Dumnezeu şi aducere-aminte necontenită de El; căci nimic altceva nu ne face, cum fac acestea, să lăsăm cu bucurie toate şi să le întoarcem spatele ca unor gunoaie [Flp 3,8].

Sfântul Simeon Noul Teolog, „Imne, Epistole, Capitole”, Editura Deisis