Ia aminte cu amănuntul la tine însuţi

Ia aminte cu amănuntul la tine însuţi, cugetând cu curaj la Domnul nostru Iisus Hristos, care fiind Dumnezeu şi având o slavă şi o mărire negrăită, ni s-a făcut pildă ca să mergem pe urmele Lui, Care s-a smerit în chip covârşitor pentru noi, luând chip de rob (Filip. 2,6) şi s-a sărăcit şi a dispreţuit ruşinea şi a suportat multele şi urâtele ocări, şi precum s-a scris: „ca o oaie spre junghiere S-a adus şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-l tunde, nu Şi-a deschis gura Lui. Intru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat” (Isaia, 53, 7—8). Şi a răbdat moartea cu multe ocări pentru noi. Pentru porunca Lui, să răbdăm şi noi cu hotărâre pentru păcatele noastre, de ne înjură sau vorbeşte cineva împotriva noastră pe drept sau pe nedrept, şi, de mai trebuie să spunem, până la moarte. Şi de suntem duşi la junghiere ca o oaie, să ne arătăm ca un animal, neîmpotrivindu-ne deloc, ci mai degrabă, de putem, să mângâiem pe cei ce ne fac aceasta, iar de nu, să tăcem deplin cu multă smerenie.

Ia aminte cu amănuntul la tine însuţi, crezând că ocările şi necinstirile ce ţi se aduc pentru Domnul sunt un mare câştig că suportarea lor cu toată inima şi fără tulburare sunt un mare câştig şi mântuire pentru suflet. Cugetă şi zi: „Se cuvine să pătimesc chiar mai mult pentru păcatele mele şi mă bucur să fiu învrednicit să pătimesc şi să suport pentru Hristos necazuri şi necinstiri, ca prin oarecare coborâre să mă fac următor al pătimirii Dumnezeului meu”. Şi de câte ori ţi-aduci aminte de cei ce te-au necăjit, roagă-te pentru ei din suflet ca pentru cei ce ţi-au pricinuit cu adevărat mari câştiguri sufletului, necârtind deloc împotriva lor.

Ia aminte cu amănuntul la tine însuţi ca să respingi şi să urăşti, ca o moarte şi pieire sporită toată iubirea de stăpânire şi toată slava deşartă şi poftirea măririlor şi cinstirilor şi laudelor de la oameni şi socotinţa că eşti ceva, sau că ai dobândit vreo virtute, sau că eşti mai bun ca cineva. Şi taie de la tine toată pofta şi plăcerea urâtă a trupului, până la cel mai mic grad; la fel voinţa de-a cunoaşte vreun om, fără să fie trebuinţă, sau de-a te atinge de alt trup, sau de-a mânca puţin sau foarte puţin când nu e vremea, ca păstrându-te şi asigurându-te prin cele mici, să nu cazi în cele mari, nici dispreţuind cele mici, să cazi pe încetul.

Ia aminte cu amănuntul la tine, ca să te ai pe tine din suflet şi cu adevărat cel mai din urmă şi mai păcătos şi mai umilit decât tot creştinul şi să ai totdeauna sufletul plângând şi smerindu-se şi suspinând. Şi taci totdeauna şi nu vorbi dacă nu e nevoie, ca un nevrednic şi prost.

Ia aminte Ia tine, amintindu-ţi şi având înaintea ochilor focul cel vecinic şi chinurile vecinice şi pe cei osândiţi şi îndureraţi de acolo şi socoteşte-te pe tine mai degrabă ca unul din cei de acolo, decât dintre cei vii.

Ia aminte la tine cu amănunţime, ştiind că Domnul nostru a murit şi a înviat pentru noi şi cu sângele Lui ne-a răscumpărat pe noi, ca şi tu să nu mai trăieşti ţie, ci Domnului care a murit şi a înviat pentru noi, crezând cu hotărâre că eşti înaintea Lui totdeauna şi El priveşte la inima ta.

Ia aminte la tine cu amănunţime ca să fii totdeauna gata să asculţi de voia lui Dumnezeu, ştiind că te aşteaptă fie moartea, fie viaţa, fie orice necaz. Cunoaşte aceasta cu multă hotărîâre şi credinţă şi să aştepţi ispite mari şi înfricoşate, ce vor veni asupra ta; şi necazuri şi chinuri şi moartea înfricoşătoare ce-ţi pot veni.

Cuviosul Isaia Pustnicul, Douăzeci și nouă de cuvinte în Filocalia, vol.XII, Editura Harisma, București, 1991