Fără Hristos între persoane nu există înțelegere, toleranță, răbdare, cedare
Trăim într-o epocă în care predomină o stare generală de dezordine, tulburare, criză, de îndoială și colaps al ideilor, al principiilor, moravurilor și al tuturor fundamentelor. Obtuzitatea, lăcomia, saturația, înstrăinarea domnesc peste lume. Avem un elan spre iubirea de stăpânire, spre iubirea de sine, de slavă, de plăcere, de câștig și de arginți. Uriașe dezastre ecologice pe întreaga planetă nenorocesc viața oamenilor.
Drepturile nescrise ale omului funcționează adeseori pe baza obligațiilor fundamentale ale oamenilor. Domină principiul antievanghelic: „este mai fericit a lua decât a da”. Principiile morale, temeiurile raționale și vechile valori sunt serios puse la îndoială. Sunt promovate minorități speciale bolnave, corupții dezgustătoare.
Ne aflăm la împlinirea profeției Marelui Antonie: „va veni o vreme când nebunii îi vor numi pe cei înțelepți nebuni și invers”.
În societatea contemporană lipsește comuniunea persoanelor. Predomină din păcate lipsa comuniunii și a înțelegerii, singurătatea și răceala. Relațiile omenești sunt foarte conflictuale, dominatoare, pizmașe, ipocrite, false, pângărite. Nu mai există înțelegere reciprocă, o perihoreză a persoanelor, un respect reciproc. Dacă aceste relații omenești nu sunt în Hristos, în adevăr, în dragoste, au cu siguranță o dată precisă a încheierii lor. Fără Hristos între persoane nu există înțelegere, toleranță, răbdare, cedare. Soții, frații, prietenii, colegii nu mai pot să se afle împreună, să meargă împreună, să se întâlnească, să discute și să se înțeleagă fără Hristos.
Fiecare persoană umană este unică, sfântă și irepetabilă în toată istoria universală a umanității. Fiecare persoană este cu totul diferită și are nevoie de un respect special. Toate persoanele sunt plăsmuite după chipul lui Dumnezeu. Nu poate, deci, niciodată să nu fie vrednice de respect și vrednice de cinste. Diferența, neasemănarea, specificitatea formează în final o uimitoare simetrie. Întâlnirea și înțelegerea persoanelor constituie o împlinire reciprocă și o sinteză armonioasă. Nu există doi oameni care să fie identici, nici nu pot să existe. Și totuși prin dragoste și smerenie pot să se întâlnească și să se identifice.
Moise Aghioritul, „Omorârea patimilor”