Evlavia nu este a vorbi la nesfârşit despre Dumnezeu

Cel care reuşeşte să-şi cureţe sufletul de păcat şi iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele său va moşteni viaţa veşnică alături de acei Părinţi ai noştri făcători de minuni.

Am putea cel puţin în momentul în care viaţa noastră este într-o opoziţie acută cu duhul lui Hristos, fie să mărturisim cu umilinţă şi zdrobire de inimă decăderea noastră, fie să tăcem.

„Evlavia nu este a vorbi la nesfârşit despre Dumnezeu, ci să preferi cu mult mai mult tăcerea. Pentru că limba care nu e guvernată de raţiune este cauza alunecării oamenilor. Şi să aveţi în vedere că auzul este întotdeauna mai lipsit de pericol decât cuvântul, încât a cunoaşte ceva despre Dumnezeu este mai mulţumitor decât a învăţa pe altcineva, lăsând studierea în amănunt a vorbirii despre Dumnezeu pe seama specialiştilor teologi. Insă fiţi evlavioşi, spunând mai puţine şi făcând mai multe fapte. Şi să păstraţi legea mai mult decât a vă limita la a admira pe Dătătorul legii, arătând dragostea voastră faţă de Acesta prin fuga de răutate, urmărind yirtutea, trăind în Duhul Sfânt, urmând Duhuri Sfânt, luându-vă cunoaşterea de la Acesta şi zidind pe temelia credinţei.”

„Pomenirea continuă a Domnului este pentru omul iubitor de Dumnezeu expresia evlaviei şi nu e cu putinţă a se sătura vreodată cineva de fapta aceasta, totuşi este prea îndrăzneţ a descrie cineva cu ajutorul cuvintelor cele ce se referă la Dumnezeu. Căci cugetarea eşuează într-o foarte mare măsură adevărata apreciere a lucrurilor şi  cuvântul prezintă cele ce au fost înţelese într-un mod lipsit de claritate. Aşadar, dacă cugetarea este depăşită de adevărata dimensiune a lucrurilor şi dacă discursul este mai neputincios şi inferior cugetării, cum să nu fie necesară tăcerea, şi oare nu din cauza neputinţei cuvântului pare a fi în pericol minunea vorbirii despre Dumnezeu?”

Preot Filotheos Faros, Omul fără chip, Înstrăinarea ethosului creştin