Eheei.. acela de pe urmă este examen, nu glumă
Iac-asa, tătucă, si omul care se lasă să se spovedească în clipa mortii – că eu sunt acum în pragul plecării si mă uit încolo si-ncoace, să văd ce pot să iau cu mine, si iaca, mai că n-ai ce lua… Din vreme să ne mărturisim si să ne pregătim, ca atunci când vine ceasul să fim cu traista legată la gură, după usă, colo… A venit ceasul, iei traista si pleci. Dar ca să te gândesti să pui în traistă atunci, în clipa mortii – atunci nu mai poti, dragul meu, atunci nu se mai poate… Atunci, nu.
Era o babă, Catrina o chema. Si ea vorbea cu moartea cum vorbim noi acum: „Sfântă Moarte, mă rog matale să-mi spui când ai să mă iei, ca să mă pregătesc si eu, Sfântă Moarte”. Si tot asa: „Sfântă Moarte” azi, „Sfântă Moarte” mâine… Si tot vorbea cu moartea, dar n-o vedea. De la o vreme, iaca, apare moartea: „Hai, Catrină. Esti gata? Hai, că am venit să te iau…” „Săraca de mine, Moarte Sfântă, cât te-am rugat eu să vii să-mi spui când vrei să mă iei! Să-mi fi spus mai înainte… Dar n-ai venit, Sfântă Moarte, să-mi spui…” „Cum n-am venit, Catrină?! Te-a durut vreodată urechea?” „Da, m-a durut…” „Te-a durut capul, Catrină?” „Da!” „Catrină, dar inima, dar vreun picior?” „M-a durut…” „Eu eram, Catrină… Eu îti spuneam atunci să te pregătesti, că îndată oi veni să te iau.” „Da’ bine, asa ai vorbit tu cu mine, Sfântă Moarte?” „Apoi eu asa stiu a vorbi, Catrină…” – si a luat-o pe Catrina. Ca să vezi… Uite-asa stie ea a vorbi cu noi. Ca atunci când esti vinovat, ai făcut vreo poznă si, înainte de a te duce la închisoare, întâi îti trimite somatia, pe urmă citatia si apoi mandatul – si gata. Hai, de-acuma… Te duce, nu te mai lasă. Somatia este un junghi, ca să te pregătesti, să te spovedesti la duhovnic. Citatia este o altă durere, ca să te si împărtăsesti. Si când a venit mandatul, nu te mai lasă… Gata! „Te iau!” Pregătit, nepregătit… „Bogdaproste c-am gătit… Am terminat… Hai…” Gata, tătucă… Să nu te smintesti de trăsnăile mele.
Se zice că Alexandru Macedon, după ce a cucerit toată lumea, asa ar fi spus: „Când voi muri, să mă îngropati într-un sicriu cu găuri si să-mi lăsati afară mâinile, goale, ca să vadă toată lumea că Alexandru Macedon, cel care a cucerit lumea, nu ia nimic cu el în mormânt”. Si l-au îngropat asa cum a vrut el: cu mâinile goale, lăsate afară. Ai văzut? Si nu era el om prost – era om de mare valoare la vremea aceea. Toti cei care au umblat după slava omenească – cum umblă, de obicei, toată lumea – până la sfârsit au regretat, că prea s-au obosit în zadar.
Asadar, tare ar fi bine ca din clipa asta să punem început bun, tătucă. Fiindcă lucrurile trec, trec la vale, si vine clipa când va rândui Dumnezeu să dai examenul cel mai de pe urmă… Eheei.. acela de pe urmă este examen, nu glumă. Acela să-l reusim, tată, că atunci nu mai încap nici interventii, nici avocati, nici orice altă învătătură – decât numai faptele, dacă le-ai făcut. Atâta rămâne…
Părintele Paisie, Cuvinte de folos