Dumnezeu spune şi face totul nu ca să se răzbune pentru viaţa păcătoasă dusă de noi mai înainte, ci ca să ne scape de boală şi păcate
Dumnezeu nu ne pedepseşte ca să se răzbune pe noi când păcătuim păcatele noastre de astfel nici nu aduc vreo vătămare firii lui Dumnezeu, ci ne pedepseşte că ne caută folosul, pentru că nu vrea să ajungă mai rea voinţa noastră, a celor care-L dispreţuim şi-L trecem cu vederea. După cum cel ce se aşează dincolo de cercul de lumină nu vatămă lumina cu nimic, ci va vătăma pe el că stă în întuneric, tot aşa se întâmplă şi cu cel ce dispreţuieşte puterea cea atotbiruitoare a lui Dumnezeu. Cu dispreţul lui n-a vătămat-o deloc, ci lui îşi pricinuieşte cumplită vătămare.
Dumnezeu, deci, ne ameninţă cu pedepse, iar adeseori chiar ne pedepseşte, nu ca să se răzbune, ci ca să ne atragă. La fel ca un doctor. Acesta nu ne supără, nici nu se necăjeşte când bolnavii, ieşiţi din minţi, îl umplu de ocară, ci face totul şi-şi dă toată silinţa să pună capăt bolii acelora care se poartă atât de rău cu el. Doctorul nu caută folosul lui, ci al bolnavilor, iar când bolnavii arată că se îndreaptă cât de cât şi îşi vin în fire, doctorul se bucură, se veseleşte şi le dă leacuri amare cu mai multă tragere de inimă nu ca să se răzbune pentru ocările de mai înainte, ci ca să le fie de mai mult folos şi să-i facă deplin sănătoşi. Aşa şi Dumnezeu. Când cădem în păcate grele, în cumplită nebunie, Dumnezeu spune şi face totul nu ca să se răzbune pentru viaţa păcătoasă dusă de noi mai înainte, ci ca să ne scape de boală şi păcate. Şi asta, după cum vede, se poate înţelege destul de bine dovezile dreptei raţiuni.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt de sfătuire către Teodor cel căzut, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…,