De ești povățuitor al fraților, învață-i cu fapta și cu cuvântul cele ce trebuie făcute
De esti povatuitor al fratilor, ingrijeste-te de ei cu asprimea inimii si cu dragostea cea induratoare. Invata-i cu fapta si cu cuvantul cele ce trebuie facute, dar cel mai mult cu fapta, pentru ca pildele sunt mai lucratoare. Daca esti in putere, sa le fii pilda si in cele trupesti, iar daca esti slab, sa le fii pilda prin asezarea cea buna a sufletului si prin roadele Duhului lamurite de Apostol: iubire, bucurie, pace, indelunga-rabdare, bunatate, facere de bine, credinta, blandete, curatie si infranarea de la toate patimile (cf. Galateni 5, 22-23).
Iar pentru greselile ce se intampla, nu te necaji prea tare, ci arata, fara tulburare, vatamarea ce vine din greseala; si daca trebuie sa certi, fa-o potrivit cu persoana si cu timpul (potrivit cu starea in care se afla in acel moment persoana respectiva).
Nu judeca greselile mici cu asprimea cu care le judeci pe ale tale, nici nu-i mustra necontenit pe frati, caci aceasta e greu de purtat si obisnuinta cu mustrarea duce pe cel mustrat la nesimtire. Nu porunci cu trufie, ci sfatuieste-l cu smerenie pe fratele; caci acest chip de sfatuire are putere de indemn, il indupleca mai mult si-l odihneste.
In vremea tulburarii fratelui ce ti se impotriveste, pazeste limba ta, ca sa nu graiasca nicidecum ceva intru manie. Nu lasa inima ta sa se inalte impotriva lui, ci adu-ti aminte ca fratele e chipul lui Dumnezeu si ca e ispitit de vrajmasul nostru comun. Ai mila de el, ca nu cumva, robindu-l diavolului prin iutimea ta, sa-l omoare acesta cu tinerea de minte a raului, si, din negrija noastra, sa se piarda sufletul lui, pentru care a murit Hristos (cf. I Corinteni 8, 11).
Socotesti, oare, ca se vatama fratele tau prin indelunga ta rabdare? Dar nu ne porunceste Apostolul sa biruim raul cu binele (Romani 12, 21), nu raul cu raul? Caci si parintii spun: „Daca dojenind pe cineva, te vei porni spre manie, implinesti patima ta”. Nici un om intelept mu-si darama casa sa pentru a o zidi pe a altuia.
Daca staruie tulburarea, forteaza inima ta si roaga-te, zicand asa: „Dumnezeule, de oameni si de sufletele lor iubitor, Cel ce intru bunatatea Ta negraita ne-ai adus pe noi din nefiinta la fiinta spre impartasirea de bunatatile Tale si, departandu-ne noi de la poruncile Tale, ne-ai chemat iarasi la Tine prin sangele Unuia Nascut Fiul Tau si Mantuitorul nostru, vino si acum in mijlocul neputintei noastre, si precum ai potolit odinioara, prin certare, marea cea involburata (Matei 8, 26), asa potoleste si acum prin certare tulburarea inimii noastre; nu Te lipsi de copiii Tai, de amandoi deopotriva, de noi, cei omorati prin pacat, si nu ne spune noua: Ce folos ai de sangele Meu de ma cobor in stricaciune? (Psalmul 29, 9) sau: Adevarat zic voua, nu va cunosc pe voi. (Matei 25, 12), pentru ca s-au stins candelele noastre din lipsa untdelemnului (Matei 25, 8).”
Avva Dorotei din Gaza
