Dacă mirele și mireasa (soțul și soția) ar asculta glasul lui Dumnezeu, venit prin gura duhovnicului, atunci s-ar întrece în iubire și-n ascultare

Biserica nu cunoaste decat un singur mire: Mirele Hristos, rastignit si inviat, pe care-L iubeste, il urmeaza, pentru Care la randu-i se rastigneste si cu care inviaza. Sfintii, nu vorbesc despre nimic altceva decat despre cunoasterea si vederea lui Dumnezeu si despre patimirea lor pentru Hristos, doua mari privilegii pe care Hristos le daruieste iubitilor Sai.

Cel ce L-a cunoscut si L-a vazut pe Dumnezeu duhovniceste, si patimeste pentru Hristos, nu se mai poate desparti de El sau amagi cu iluzii; Hristos inviat a devenit pentru el „Mirele cel preadorit”. „Cel ce ajunge in comuniune cu Dumnezeu, cand se inalta prin rugaciune, se desprinde de lumea aceasta – spune Parintele Staniloae – ca apoi sa coboare mort pentru aceasta lume.”

Icoana unirii dintre Hristos si Biserica este reflectata intr-o cugetare despre vocatia monahala si vocatia nuptiala: „O femeie cere de la barbatul ei sa fie mereu impreuna cu ea, sa nu-si randuiasca singur viata lui, sa nu aiba drepturi nici asupra trupului, nici asupra sufletului sau, nici asupra viitorului sau, ci sa-i apartina, sa fie vazut zi de zi de ea si, in acelasi timp, sa fie barbatul ei, sa fie cuceritorul ei. Va cere divort, daca va vedea ca va trebui ea sa-l cucereasca pe el. Ceva asemanator cauta si sufletul, cand vrea sa intre intr-o legatura cu Hristos: vrea sa fie cel vazut in fiecare zi de El, vrea ca Acesta sa fie Domnul, sa fie Mirele adevarat, Care sa faca astfel incat relatia Lui cu ea sa atarne de dorirea ei; sa aiba drepturi si asupra sufletului lui Hristos, asupra vietii lui Hristos – adica asupra celor pe care le-a fagaduit Domnul ca le va da sufletului -; ca Domnul sa fie credincios si fidel in fagaduintele si promisiunile pe care le face oricarui suflet.”

Cum se implineste ascultarea in casatorie? Dupa invatatura Sfantului Pavel: „Supuneti-va unul altuia, intru frica lui Hristos” (Efes. 5, 21). Este adevarat ca in viata, oamenii, chiar daca se revendica fii ai Bisericii si urmatori lui Hristos, trec adesea peste acest verset, iar barbatii, in orgoliul lor, cer doar implinirea cuvintelor care ii urmeaza: „Femeile sa se supuna barbatilor ca Domnului” si, „precum se supune Biserica lui Hristos, asa si femeile barbatilor lor, intru toate” (Efes. 5, 22, 24).

Iubirea insasi presupune sa-l porti si sa-l asculti pe cel pe care-l iubesti, iar ascultarea condamna la moarte idolatria de sine. Supunerea unuia fata de celalalt, „intru frica lui Hristos”, nu inseamna nici anularea de sine, nici „sclavie”, nici injosire, ci smerenie – maica tuturor virtutilor. Iar modelul desavarsit, oferit de Dumnezeu spre a-l urma cei ce cred in El, este insusi Hristos, Care „S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Sepana la moarte” (Filip. 2, 8).

Raspunsul la intrebarea: „Cine si de cine asculta” sau „Cine conduce in familie?”, indiferent de contextul social care o genereaza, fie dominat de orgoliul masculin, fie dominat de mentalitati feministe, nu poate fi decat acesta: Hristos.

Daca o familie este o mica biserica, adica mireasa a lui Hristos, in consecinta, Capul si Mirele acesteia este Hristos. Femeia se supune barbatului ei pentru ca, dupa ce s-a facut instrument al neascultarii in Eden (Fac. 3, 1-6), Creatorul i-a dat ascultarea (supunerea) ca semn al stapanirii de sine: „Iar femeii i-a zis: Voi inmulti mereu necazurile tale, mai ales in vremea sarcinii tale; in dureri vei naste copii; atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapani”(Fac. 3, 16). De asemenea, se supune deoarece barbatul o iubeste „dupa cum si Hristos a iubit Biserica Sa si S-a dat pe Sine pentru ea” (Efes. 5, 25), adica pana la moarte.

Ascultarea si iubirea pana la sacrificiu se completeaza si se implinesc reciproc in iubirea si in ascultarea fata de Hristos, pe care o dovedesc prin viata lor. Daca ascultarea lor ar ramane la nivelul pur uman, ar esua si s-ar transforma dintr-o „iubire de sine”, intr-o idolatrizare a familiei, iar „increderea de sine”, intr-o incredere familiala, redusa la puterea omeneasca. Ea trebuie sa mearga mai departe, spre ascultarea duhovniceasca, adevarata, care este „strans legata de gasirea unui duhovnic indrumator, a unui staret” (batran).

Aceasta este solutia care ar putea rezolva crizele familiale generate de societatile care au afirmat suprematia sau subjugarea unuia sau altui „sex”, plasand barbatul si femeia intr-o stare de ruptura, impingand spre o extrema sau alta. Daca mirele si mireasa (sotul si sotia) ar asculta glasul lui Dumnezeu, venit prin gura duhovnicului, atunci s-ar intrece in iubire si-n ascultare, pentru ca s-au lasat „sagetati” de iubirea jertfelnica a Mirelui lor, Caruia ii dedica si iubirea, si ascultarea.

Pr. Dr. Vasile Gavrilă, Cununia Viața întru împărăție, Fundația Tradiția Românească