Dacă atunci când ne rugăm ne vin în minte idei sau rezolvările unor probleme, ce să facem? Să continuăm rugăciunea sau să ne oprim ?

Păi, e mai bine să continui, pentru că dacă te vei duce să împlineşti atunci ideea, vrăjmaşul îţi va da de fiecare dată idei. L-am întrebat pe părintele Selafiil: părinte Selafiil, cum oare mie numai îmi vine în cap o trăznaie, mă apuc să fac un lucru bun, mă gândesc uite de acum fac aşa, când mă trezesc de acum ispitit. Oare ştie diavolul gândurile omului? ” Zice: „Nu. ” „Dar atunci de unde află? „ Din fapte”. Deci, el dacă îmi dă în gând ideea, în timp ce eu mă pun la rugăciune. „Mă, uite ce treabă, uite aia acolo ai uitat-o. De scris aia, n-ai terminat, ţi-o venit ideea”. Ce păţesc eu. Atunci eu dacă mă ridic, închid Psalmii şi mă duc şi scriu, de fiecare dată o să-mi dea idei, şi una mai genială decât alta. Înţelegeţi?  Aşa şi noi, să lăsăm să răbdăm până la urmă, atunci diavolul nu poate vedea ce efect o avut gândul lui în mintea noastră. El poate crede că noi nu ne-om tulburat deloc, deşi noi am fost plini de gânduri. Să stăm un pic, să zicem: Doamne izbăveşte-mă de ispita asta. Apoi adu-ţi aminte că eşti muritor şi poţi muri până ajungi a îndeplini ideea aia. Închizând Psaltirea şi mergând să-ţi faci ideea, poţi muri. Gândind aşa, citeşte până la urmă şi spune: Doamne şi stăpânul vieţii mele să nu fie asta. Mai bine citesc până la capăt şi Tu poţi să-mi dai viaţă, chip şi înţelepciune ca să fac ideea pe care mi-o venit. Iar dacă eu lepădându-Te pe Tine, lucrez un lucru, ce folos am eu de lucrul ăsta, că singur ai zis: „Cine nu adună cu Mine, risipeşte”.
Aşa că, să nu risipim, căci în zadar vom face tot binele de pe lume, dacă el ne va despărţi de Hristos. Cu gânduri de-astea scăpăm. Să nu ne ridicăm. Nu-i bine să te ridici atunci de la rugăciune, că de fiecare dată ne va ridica. Şi o singură dată dacă ne-a ridicat, o-ho, cât timp vom fi ispitiţi. Ca un câine, dacă ai lăsat o dată mâncare la uşă, poţi să nu-i dai cu lunile acolo mâncare, el tot va veni, chiar dacă îl baţi cu băţul. Aşa şi duhul viclean, dacă i-ai îndeplinit o dată voinţa, i-ai dat mâncare şi a văzut că este loc de pradă acolo, chiar dacă nu vei vrea să mai faci lucrul ăla, mult timp te va mai ispiti, chiar dacă îl vei bate cu băţul (rugăciunii).

Ieromonah Savatie Baştovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *