Cum să recunoaştem trufia din noi?
La întrebarea: ,,Cum să recunoaştem trufia din noi?”, arhiepiscopul Iacov al Novogorodului scrie următoarele:
,,Ca să o pricepi, ca s-o simţi, bagă de seamă cum te vei simţi atunci când cei din jurul tău fac ceva aşa cum nu-ţi place ţie, împotriva voii tale.
Dacă în tine ia naştere în primul rând nu gândul de a îndrepta cu blândeţe greşeala, ci nemulţumirea şi mânia, să ştii că eşti trufaş, şi încă profund trufaş.
Dacă până şi cele mai mici nereuşite te întristează şi te apasă, încât nu te mai înveseleşte nici gândul la Purtarea de grijă dumnezeiască ce ia parte la treburile noastre, să ştii că eşti trufaş, şi încă profund trufaş.
Dacă eşti fierbinte faţă de nevoile proprii şi rece faţă de nevoile celorlalţi, să ştii că eşti trufaş, şi încă profund trufaş.
Dacă atunci când vezi restriştile altora, fie aceştia chiar şi vrăjmaşi ai tăi, te bucuri, iar când vezi fericirea neaşteptată a aproapelui te întristezi, să ştii că eşti trufaş, şi încă profund trufaş.
Dacă te jignesc chiar şi observaţiile moderate cu privire la neajunsurile tale, iar laudele pentru calităţi pe care de fapt nu le ai îţi fac plăcere, te încântă, să ştii că eşti trufaş, şi încă profund trufaş.
Ce se mai poate adăuga la aceste semne prin care omul poarte recunoaşte trufia din el însuşi? Poate numai că dacă asupra omului cade frica, şi acesta este un semn al trufiei. Sfântul Ioan Scăraru scrie despre aceasta: ,,Sufletul mândru e rob al fricii; nădăjduind în sineşi, el se teme şi de un zgomot slab, până şi de o umbră. Fricoşii îşi pierd minţile, şi pe drept – fiindcă drept este ca Domnul să-i părăsească pe cei mândri, ca şi ceilalţi să înveţe să nu se mândrească”.
Tot el scrie: ,,Trufia cea mai mare stă în aceea ca omul de dragul slavei deşarte, să arate cu făţărnicie virtuţi care de fapt nu se află în el.’’
Schiigumenul Sava, Cum să biruim mândria, Editura Sophia, Bucuresti, 2010