Cum ne este inima noastră în legătură cu suferinţa din jur?
Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine. El este cu ştiinţa lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuţi sau să te foloseşti. Te foloseşti, că poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuţi tu, în sensul de a-l suporta. Este o mare greşeală atunci când certăm pe unul sau pe altul! Îl rabdă Dumnezeu şi pe acela, şi de aceea l-a pus în calea ta, ca să-l rabzi şi tu şi să te încununezi!
Bunăoară, dacă se găseşte cineva în situaţia să duşmănească pe cineva, se găseşte în situaţia să-l judece, pentru că este, întradevăr, incorect. Deci, îţi este incomod şi ţie şi celorlalţi. Dar dacă ar zice omul aşa, ar sta de vorbă cu Dumnezeu:
„Măi, dragă, Eu îl iubesc şi pe acela, aşa cum e. Dă-te de partea Mea, ca să-l iubeşti şi tu. Eu îl iubesc aşa cum este. Căci de aceea îl ţin în viaţă. Dă-te de partea Mea şi lasă, nu-l mai duşmăni; Eu sunt Dumnezeu şi tot Eu te ţin şi pe tine. Tu câte greşeli faci şi ţi le trec cu vederea?“
Acest dialog intim cu smerenie să se facă, şi tu eşti asigurat. Şi răsare cu orice chip iubirea, fără de care nu se poate face nimic, chiar dacă ai da munţii la o parte; chiar dacă ţi-ai sfâşia trupul să ardă pentru Hristos. Milostenia nu este numai să dai din traistă. Milostenie este că accepţi pe un om să stea lângă tine, fără să îl alungi în gând. Ai un coleg care are un necaz, trebuie să ştii să-i faci o mângâiere, să-i descreţeşti fruntea. La săraci poţi să faci o rugăciune scurtă: „Doamne, miluieşte-l!“, dacă nu poţi să-i dai, că eşti în tramvai şi el este pe trotuar. Întrebarea se pune, cum ne este inima noastră în legătură cu suferinţa din jur? Cel mai mare lucru de care vom fi întrebaţi la Judecata de apoi este: „De ce nu am dat mai multă atenţie semenilor noştri?“
Părintele Arsenie Papacioc, Dialoguri cu părintele Arsenie, Editura Mănăstirii Sihăstria