Cum arată Raiul? Cât de departe suntem de el?
Părinte, cum arată Raiul? Cât de departe suntem de el?
– Raiul e în inima fiecăruia. Nu-ți vezi inima din cauza gândurilor și a faptelor? „Rugăciunea este darea la o parte a gândurilor”, spunea cineva, dar rugăciunea e și cheia Raiului, e și cărarea prin inima Raiului. Raiul este aproape, depinde care îți este natura faptelor. Dacă faci un lucru bun, o faptă bună, generoasă, nu simți că plutești? Ei, atunci intuiești natura Raiului, te simți ca în Rai.
Un frate care a păcătuit a mers la un Sfânt Părinte și l-a întrebat ce trebuie să facă: „Ai căzut? Ridică-te!”, i-a spus acesta. „M-am ridicat, dar am păcătuit din nou”, i-a răspuns omul. „Nu-i nimic, i-a răspuns părintele, te ridici din nou….! Clipa finală trebuie să te găsească fie ridicându-te, fie căzând, dar în luptă cu tine însuți și cu ispitele. Numai așa găsești calea spre rai”.
– Cum poate omul să acceadă la Rai? Cheile sunt în mâinile omului sau în mâinile Domnului?
– „Raiul este dragostea lui Dumnezeu întru care este desfătarea tuturor fericiților”, spune Sfântul Isac Sirul. Cine poate descrie ce este Raiul? Nici Sfântul Apostol Pavel nu a putut-o face, pentru că ar însemna să vorbim despre ceea ce ochiul nu a văzut și urechea nu a auzit.
Puterile omenești nu pot să cuprindă această frumusețe, pentru că este mai presus de firea omenească. Firea omenească este căzută și, ea, prin păcat a pierdut acest rai din Eden, dar nu pentru totdeauna. Dumnezeu ne-a dat șansa să găsim acest rai în pământul pocăinței. Aflat în mijlocul spinilor acestei lumi, omul are datoria de a lucra pământul sufletului său și să găsească acest rai, pe care ni l-a adus aici nouă Mântuitorul Iisus Hristos prin Jertfa Sa.
Ceea ce vreau să spun este că omul, pentru a ajunge la limanul cel Dumnezeiesc, raiul gătit nouă de Dumnezeu, trebuie să-l găsească încă aici, din această viață – raiul cel duhovnicesc. În marea acestei vieți, călătorind cu corabia pocăinței, omul trebuie să lupte cu valurile cele aprige ale patimilor, ca să ajungă la limanul cel lin al nepătimirii.
Adica raiul este starea lăuntrică, strălucirea lumii lăuntrice, care se naște din nevoința noastră de aici, pentru că nu prin simțuri trupești ajungem noi la rai. Ci, tămăduindu-ne firea cea bolnavă de păcat, cu simțurile putem vedea înlăuntrul nostru această strălucire dumnezeiască.
Frumusețea raiului nu este asemenea acestei frumuseți pământești, cu râuri, cu pomi fructiferi; ea este cu totul nepământească…..
Raiul, această dragoste dumnezeiască, Pâinea cea cerească, se revarsă în inimile noastre ori de câte ori ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, în Sfânta Împărtășanie. Și fiecare, după vrednicia lui, simte mai mult sau mai puțin mireasma acestui rai, pe care ni-l dăruiește Domnul prin Sfânta Împărtășanie. Și „Fericit cel ce a băut din acest vin al dragostei”.
Porțile raiului nu se deschid celui ce nu are haină de nunta, adică fapte bune ale vieții creștinești, dar să nu uităm cât de ușor a furat tâlharul de pe cruce raiul…. Zicând: „Pomenește-mă, Doamne, când voi veni în Împărăția Ta”, Hristos i-a deschis porțile raiului pentru smerenia sa. Asta însemnă că nu stă în puterea noastră să deschidem raiul, ci cu smerenie și cu umilință să cerem aceasta de la Hristos, precum a făcut tâlharul cel răstignit pe cruce, de la singurul Răscumpărător al nostru.
Adrian Alui Gheorghe , Cu Părintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfă și iubire