Cu imaginaţia se fac mult mai multe păcate decât cu trupul

– Părinte, când un copil are vocaţie spre artistic, faci ceva să-l întâmpini, sau îl laşi să meargă pe calea lui?

– E bine dacă-l ajuţi.

– Sfinţii Părinţi spun că imaginaţia este de la diavolul. Aşa am auzit. Şi atunci toate artele…

– Staţi puţin! Diavolul are mult mai mare putere de imaginaţie decât alte căi. Spune Scriptura că diavoli mii de-a stânga, adică cu păcate trupeşti, şi zeci de mii cu imaginaţia şi cu cele duhovniceşti. Aici diavolul are o putere extraordinară, pentru că oricui îi vine un gând să se compare cu altul, cum i-a venit fariseului să se compare cu vameşul, că el e mult mai bun ca vameşul: „Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne!”, nu? Aia te duce la mândrie, pe când cele trupeşti… Mai greu te convinge diavolul să curveşti, nu? Or, cu gândul, vă spun, chiar mulţi călugări, preoţi, duhovnici care au venit la mine mi-au spus: „Părinte, n-am făcut păcate cu trupul, dar cu gândul, de zeci de ori şi sute de ori pe zi!” Mai ales când te compari cu alţii. Or, când te împărtăşeşti, ce spui? „Cred, Doamne, şi mărturisesc, că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui Viu, care ai venit să-i mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu”. Ce înseamnă cel dintâi sunt eu? Nu că eşti mai păcătos ca altul, ci tu, cu educaţia pe care o ai, n-ar fi trebuit să faci nici păcatele astea, şi să te compari, să judeci pe alţii. Şi Mântuitorul spune: „Nu, vezi-ţi bârna din tine, nu paiul din ochiul altuia”, nu? Nu te compara şi să acuzi pe alţii. Iar Mântuitorul a spus: numai cine e fără păcat are dreptul să osândească. Or, nimeni nu-i fără de păcat, decât . Şi atunci înseamnă că nici un om. Iar Psaltirea spune mai clar: „Tot omul e mincinos!” Când spui: Doamne, Îţi făgăduiesc că am să mă rog, am să fac cutare, am să fac bine, am să fac nu ştiu ce, şi spui şi nu faci, nu eşti mincinos?

– Sfinţii Părinţi spun să ne ferim de imaginaţie.

– Da, pentru că imaginaţia te scoate din realitate şi tu îţi formezi o lume a ta. Or, când tu faci, spune, mai ales, Sfântul Apostol Iacob, aşa de clar; chiar cel care spune: „Mâine am să plec în cutare loc, poimâine am să fac aşa”, deja înseamnă că nu spun: „Doamne, ajută-mi să fac!”, ci „Eu fac! Eu, eu, eu, eu, eu!” Deci, tu eşti dumnezeul tău, tu eşti idolul tău.

– Dar toată arta se bazează pe imaginaţie, totuşi.

– Da. Cu imaginaţia se fac mult mai multe păcate decât cu trupul.

– Şi atunci, literatura, pictura, înseamnă că sunt…

– Nu! Vezi? Orice lucru, dacă-l foloseşti spre bine, nu poate fi considerat păcat. Mama mea îmi povesteşte următorul fapt: păştea vaca în grădina casei. Şi o ducea unde era iarba mai bună. Vaca, însă, a văzut că nişte tulpini sunt mai verzi lângă stupul de albine, mai verzi ca celelalte. Şi atunci a tras-o pe mama – pentru că ea, când porneşte într-o direcţie cu coarnele înainte, trage pe oricine, nu? A tras-o, degeaba o ţinea ea de lanţ sau de ce o ţinea ea, de funie, a tras acolo şi, mergând în fugă spre stupină, a răsturnat un stup. Albinele au ieşit din stup, au înţepat şi pe vacă şi pe mama. Au înţepat-o vreo 60 de albine. Mama a leşinat, a fost dusă la medic. Înţepăturile de albină au un fel de toxină care e usturătoare, dureroasă. Dar înţepăturile de albină au salvat-o de reumatism. Au trebuit medicii s-o ţină în comprese şi să-i scoată veninul cela din sânge, prin lichide, prin… aşa că orice rău, dacă e folosit spre bine, face bine. V-am dat exemplul ăsta naiv.

Părintele Adrian Făgețeanu, ”Viața mea, Mărturia mea”