Cel ce se hotărăşte pentru moarte nu se teme de nimic

Astăzi, pentru ca omul să poată înfrunta greutăţile ce le întâmpină, trebuie să aibă înlăuntrul său pe Hristos, de la Care să ia mângâiere dumnezeiască pen­tru a avea o oarecare lepădare de sine. Altfel, într-o clipă grea ce va face? Am citit undeva că Abdul-Paşa  a luat cinci sute de tineri din Sfântul Munte. Unii dintre aceştia erau fraţi începători, iar altii au mers acolo să se ascundă. Se vede că atunci, cu Revoluţia, fugeau în Sfântul Munte ca să se salveze, pentru că turcii adunau copiii tineri ca să-i facă ieniceri. Abdul-Paşa pe tinerii pe care-i lua şi nu se lepădau de Hristos îi spânzura în Turnul din Uranopolis. Dintre atâţia câţi a luat din Sfântul Munte numai cinci au mărturisit, în timp ce ceilalţi s-au lepădat de Hristos şi au devenit ieniceri. Este nevoie de vitejie. Nu este nici de joacă, nici de glumă. Dacă cineva este mişel şi iubitor de sine, nu are putere dumnezeiască înlăuntrul său, şi atunci cum va înfrunta o astfel de greutate?

Mi-a făcut mare impresie ceea ce mi-a spus un epis­cop de la Patriarhie. Ii spusesem: “Dar ce situaţie este aceasta? Pe de-o parte ecumenismul, pe de alta sio­nismul, satanismul!… Peste puţin ne vom închina la diavolul cu două coarne, în loc de vulturul bicefal“. “Astăzi“, îmi spune, “greu găseşti episcopi ca mitropoli­tul Cezareii, Paisie al II-lea“. Ce a făcut Paisie al II-lea? S-a dus la Sultan pentru pricinile sale cu o funie legată de mijloc, adică hotărât să-l spânzure turcii. Ca şi cum ar fi spus Sultanului: Nu căuta funie şi nu pierde tim­pul. Dacă vrei să mă spânzuri, am funia pregătită”.

Pentru problemele grele pe acesta îl trimiteau la Sultan. De multe ori a salvat Patriarhia în împrejurări grele. La bătrâneţe l-au pus pe un cal într-un coş, au pus un alt coş cu greutate de cealaltă parte şi aşa l-au dus la Constantinopol. Odată turcii au scos un firman ca şi grecii să facă serviciul militar în armata turcă. Creş­tinilor le venea greu să slujească împreună cu turcii, pentru că nu-şi puteau săvârşi datoriile lor religioase, între timp ruşii spuseseră turcilor să nu împiedice pe greci sâ-şi ţină obiceiurile lor creştine. Patriarhul l-a chemat pe Paisie şi l-a trimis la Sultan. Atunci s-a prezentat acela la Sultan tot cu o funie legată de mijloc. Sultanul îi spune: “Grecii trebuie să se încor­poreze, ca să slujească patria“. Atunci Paisie îi spune: “Da, şi eu sunt de acord să se înroleze grecii, deoarece locurile acestea sunt de demult ale ghiaurilor. Dar fiindcă avem religie diferită, trebuie să avem şi cazar­mă deosebită, armata să fie separată şi să aibă ofiţerii lor etc, ca să-şi săvârşească şi datoriile lor religioase. Nu-şi pot face rugăciunea împreună cu voi. Voi să aveţi Ramadanulşi noi Bobotează“. Atunci Sultanul s-a gân­dit: “Să se înarmeze creştinii? E primejdios“. „Nu, nu, mai bine să nu fie încorporaţi“, îi răspunde.

Altădată armenii au cerut de la Sultan să le dea latura Baloukli şi au reuşit să ia aprobarea sa. După aceea se duce Paisie la Sultan să discute subiectul acesta. “Baloukli“, îi spune Sultanul, “este moşia strămo­şilor armenilor şi trebuie să-l ia armenii”. “Da”, îi spune Paisie, trebuie să-l ia. “Pentru că atunci când se ştie că un loc este moşia unor strămoşi, urmaşii lor trebuie să-l ia. Daţi-mi un act să semnez şi eu pentru Baloukli, pentru că am venit ca reprezentant al Patriarhiei”. Şi astfel a semnat şi el. După aceea mitropolitul scoate un florin de aur şi spune: “Deci să ia armenii Baloukli, dar şi noi trebuie să luăm Sfânta Sofia, pentru că e a noastră, este a strămoşilor noştri şi trebuie să ne-o daţi”, şi-i arătă Sultanului florinul cu chipurile de pe el. Luase cu el şi pe unul dintre ofiţerii ruşi care veniseră atunci în Constantinopol cu o corabie, ca să aibă şi martor. Atunci Sultanul, aflându-se într-o situaţie difi­cilă, a revocat hotărârea pentru Baloukli. „Nu, nu, Baloukli este al vostru“, i-a spus Sultanul. Pentru că ori trebuia să revoce hotărârea pentru Baloukli, ori să dea Sfânta Sofia grecilor. Vedeţi cum îi învârtea? Şi aceas­ta pentru că se hotărâse pentru moarte. Dacă cineva nu se hotărăşte pentru moarte, nimic nu se face. Toate de acolo încep.

Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovnicească”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003