Ce înseamnă a trăi fără a greși?

Ce inseamna a trai fara a gresi? – inseamna a trai dupa poruncile lui Hristos. Iar cel ce se straduieste pana la sfarsit, acela, prin straduinta, se si invredniceste de ajutorul dumnezeiesc – de har, si va trai asa precum voieste Dumnezeu.

Binecuvantarea noastra consta in a fi copii ai marelui Siluan. El a urmat calea aceasta. Si el ne-a aratat chipul lui Dumnezeu infaptuit in viata. In teologia ortodoxa contemporana, precum si in stiinta contemporana, in psihologie, in filosofie, oamenii sunt preocupati de problema persoanei. Eu intotdeauna am preferat un alt termen: ipostasul. In greaca el se exprima inca si ca “prosopon” (“fata“). Dar totusi, mai bine sa intrebuintam termenul “ipostas” ca un concept teologic, insemnand infaptuirea asemanarii cu Dumnezeu; atunci cand cuvantul “fata,” “persoana” ne limiteaza psihologic, intrucat il intrebuintam zi de zi. Si iata, in acest om, Cuviosul Siluan, vedem actualizarea a ceea ce este dat de Dumnezeu ca potential. Sfanta Scriptura o exprima in urmatoarele cuvinte: Sa facem om dupre chipul nostru, iar apoi adaoga: si dupre asemanare. Pentru a se infaptui asemanarea, pentru ca noi sa devenim in duhul nostru si in continutul vietii noastre asemanatori lui Dumnezeu, este de absoluta trebuinta ca ceea ce este un curat potential sa fie temeluit “dupa chip.” Dintru acest potential, prin nevointa vietii dupa poruncile lui Hristos, se zideste si “dupa asemanarea.” Pentru mantuirea noastra, neaparat trebuie sa ajungem macar la o umbra de asemanare, macar sa se infaptuiasca in noi insine o atragere catre Dumnezeu, in ciuda a toata limitarea noastra. Eu am scris in cartea mea, calauzindu-ma dupa cele ce mi-a aratat Dumnezeu prin Siluan, ce inseamna a deveni ipostas dupa chipul Ipostasului Logosului intrupat; cum reactioneaza persoana-ipostasul la fiecare manifestare a vietii in lume.

Ca duhovnic, mai inainte foarte des ma intalneam cu anume astfel de intrebari: Cum este cu putinta a nu gresi, cum sa te lupti cu patimile, ce cale duce catre Dumnezeu spre a-L cunoaste anume asa cum este, iar nu asa ca si Elinii din vechime, care zidisera in Athena un altar necunoscutului Dumnezeu. In Lavra Sfintei Treimi a Sfantului Serghie din Radonej am vazut o biserica, si inscrisul pe ea era: “Cunoscutului Dumnezeu.” Aceasta pretentie e cat se poate de ingaduita omului, insa dupa stricarea noastra morala, noi ne nastem in pacate si traim intr-o lume care nu se roaga, careia ii e frica de Hristos mai rau decat de orice altceva. De aceea Hristos si zice: “Daca veti urma mie, atunci veti fi urati de toate neamurile, pentru numele Meu.” Noi toti trebuie sa ne punem in aceasta perspectiva: cum sa ocolim pacatul.

Tot tragismul istoriei este, in esenta lui, urmarea mandriei. Faptura care se socoteste pe sine a fi un dumnezeu, devine diavol, in vartutea automdumnezeirii – iata esenta conceptului cadere. Lui Adam i s-a oferit tocmai aceasta cale; Domnul insa, Ziditorul nostru, vorbeste altfel.

Si deci, daca vom nazui in viata noastra sa urmam in fiecare clipa paza poruncilor lui Dumnezeu, iar in rugaciunile noastre sa spunem: “invredniceste-ne, Doamne, in ziua aceasta, in seara aceasta, in noaptea aceasta, fara de pacat a ne pazi noi,” atunci acest “fara de pacat” va da putinta Duhului Sfant sa vina in noi si sa ne descopere toata cunoasterea lui Dumnezeu precum este. De unde a stiut Ioan de Dumnezeu Cuvantatorul ca Dumnezeu dragoste este, ca Dumnezeu lumina este, si nici un intunerec intru El este? Nu avea nici o diploma academica, in calitate de teolog. Dar iata ca a spus aceste cuvinte, si ele s-au facut temei dogmatic vietii noastre.

Arhimandritul Sofronie, Cuvântări duhovnicești, vol. I, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004