Ce este binele, dacă nu Dumnezeu?

Nu te ruga împlinind numai formele dinafară, ci îndeamnă-ţi mintea spre simțirea rugăciunii duhovniceşti cu multă frică.

Uneori stând la rugăciune te vei ruga dintr-odată bine; alteori, chiar ostenindu-te foarte, nu vei ajunge la ţintă, ca să ceri şi mai mult, şi primind, să ai un câştig care nu-ţi mai poate fi răpit.

Apropiindu-se îngerul, se depărtează grămadă toţi cei ce ne turbură, şi mintea se află în multă odihnă, rugându-se curat. Alteori, ameninţându-ne obişnuitul războiu, mintea se luptă şi nu poate să se liniştească, deoarece s-a amestecat mai-nainte cu felurite patimi. Totuşi cerând şi mai mult, va afla. Căci „celui ce bate i se va deschide”.

Nu te ruga să se facă voile tale, căci acestea nu se acoperă întru totul cu voia lui Dumnezeu, ci roagă-te mai bine precum ai fost învăţat, zicând: „Facă-se voia Ta” în mine. Şi în tot lucrul aşa să-L rogi, ca să se facă voia Lui. Căci El voieşte ceea ce este bine şi folositor sufletului tău. Dar tu nu ceri totdeauna aceasta.

De multe ori, rugându-mă, am cerut să mi se împlinească ceea ce am socotit eu că e bine, şi am stăruit în cerere, silind fără judecată voia lui Dumnezeu; nu i-am lăsat Lui ca să rânduiască mai bine aceea ce ştia că este de folos. Iar primind, m-am scârbit pe urmă foarte, că n-am cerut mai bine să se facă voia lui Dumnezeu. Căci lucrul nu mi-a folosit aşa cum credeam.

Ce este binele, dacă nu Dumnezeu? Aşadar, să-I lăsăm Lui toate cele ce ne privesc şi ne va fi bine. Căci Cel ce e bun, desigur că e şi dătătorul darurilor bune.

Nu te îndurera, dacă nu capeţi îndată de la Dumnezeu ceea ce ceri. Căci vrea să-ţi facă şi mai mult bine, lăsându-te să stărui către El în rugăciune.
Fiindcă ce e mai presus ca a vorbi cu Dumnezeu şi a fi împreuna la petrecere cu El?

Rugăciunea neîmprăştiată este o înţelegere supremă a minţii.

Rugăciunea este urcuşul minţii spre Dumnezeu.

Dacă doreşti să te rogi, leapădă-te de toate, ca să moşteneşti totul.

Roagă-te mai întâi să te curăţeşti de patimi; ai doilea, să te izbăveşti de neştiinţă şi de uitare; al treilea, de Toată ispita şi părăsirea.

Cere în rugăciune numai dreptatea şi împărăţia, adică virtutea şi cunoştinţa şi toate celelalte se vor adăuga ţie.

E cu dreptate să te rogi nu numai pentru curăţia ta, ci şi pentru a oricărui semen, ca să imiţi chipul îngeresc.

Vezi dacă te-ai înfăţişat cu adevărat înaintea lui Dumnezeu în rugăciunea ta, sau eşti biruit de lauda omenească şi pe aceasta te sileşti să o vânezi, folosindu-te de chipul rugăciunii ca de o acoperitoare.

Fie că te rogi cu fraţii, fie singur, străduieşte-te să te rogi nu din obişnuinţă, ci cu simţirea.

Simţirea rugăciunii este adunarea cugetului, împreunat cu evlavie, cu străpungerea inimii, cu durerea sufletului, cu mărturisirea greşalelor, cu suspine nevăzute.

Evagrie Monahul, în Filocalia, vol.I, Sibiu, 1947