Când nu mai ştim ce să facem atunci avem pe Domnul cel mai aproape, pentru că El stă la uşa inimii noastre şi ne aşteaptă strigarea

Ni se dă să simţim puterea dracilor, pentru ca, cu şi mai mare tărie, să strigăm spre Hristos, Lumina şi Viaţa noastră.
Uneori ea ne îngrozeşte, alteori ne tulbură şi ne înnebuneşte, încât nu mai vedem speranţa liniştii în inima noastră. Dar ne aducem aminte de rugăciunea către Stăpânul şi Domnul nostru şi vedem cum nălucirile lor slăbesc şi se termină ca orice iluzie.
Când nu mai ştim ce să facem atunci avem pe Domnul cel mai aproape, pentru că El stă la uşa inimii noastre (Apoc. 3, 20) şi ne aşteaptă strigarea.
Despre Dumnezeu vom scrie oricând şi oricât, fără să spunem ceva din mila Lui, din iubirea, puterea şi ajutorul pe care ni-l trimite nouă.
Dumnezeu, în Sfinţii Săi, Îşi arată puterea şi mila, dar prin ei ne arată şi răzbunarea şi dreptatea Sa. Să ne rugăm lor, ca ei să se roage pentru noi, pentru că oricând avem nevoie de mijlocire şi de ajutor.
Căderile Sfinţilor sunt din voia Domnului, pentru ca ei, ridicându-se, să se facă şi mai luminaţi. Pentru că cercarea dă experienţă iar experienţa înţelepciune şi nădejde, şi nădejdea nu ruşinează.
Noi suntem mici pentru Dumnezeu şi El mare pentru noi. Noi nu ştim să-L chemăm şi de aceea El ne ascultă aşa cum putem noi să-L chemăm.
Suntem bătuţi de vânt dar El e Piatra cea tare de care suntem ancoraţi, noi, umilii şi mereu păcătoşii. De aceea înalţă Dumnezeu pe cei smeriţi (Lc.14, 11), pentru că ei se consideră a nu avea nicio înălţime şi nicio faptă.
El cere de la noi puţin şi El ne dă mult. De aceea, cu adevărat, dăm prea puţin pentru mântuirea noastră şi Domnul ne dă mult, necăutând la faţa omului ci la inima lui.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, Cuvintele duhovnicești I, Teologie pentru azi, București, 2011