Aţi auzit ce minuni face ascultarea?
Aţi auzit ce minuni face ascultarea? Dar nu ascultarea aceea: „Că mă duc, că nu m-aş duce; că aş face; nu, că altul trebuie să facă”. Ci să gândim: „Trebuie să mor pentru Hristos. A spus să fac aşa, aşa fac! Nu mă priveşte pe mine! Eu sunt în ascultare. Dacă voi ieşi bine, bine! Dacă voi ieşi rău, eu sunt păcătos. Eu îmi fac datoria! Ştie Dumnezeu pentru ce a ieşit rău”. Că nu răspunzi tu, răspunde cel ce-a dat ascultarea. Aceea este ascultare, fără cârtire, fără răstire şi fără a avea socoteală în mintea ta, că faci tu mai bine decât ţi-a spus cel mai mare.
Ne vorbește Părintele Cleopa, Volumul 10, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători–Neamț, 2004 – fragment