Aruncarea noastră în necunoscut înseamnă să avem încredere în Dumnezeu

Uneori incercările și greutățile ce ni se întâmplă ne pun în situatia unui călător ce se găsește dintr-o dată la marginea unei prăpastii din fața căreia îi este cu neputință să se întoarca înapoi. Prăpastia e întunericul necunoștinței și spaima la gândul de a fi înrobiți morții. Numai energia unei disperări sfinte ne va putea face să trecem peste acest abis. Susținuti de o putere tainică, ne aruncăm în necunoscut chemând numele Domnului. Si ce se întâmplă? În loc de a ne zdrobi capetele de stânci, simțim o mână nevăzută purtându-ne cu blândețe și nu simțim niciun rău. Aruncarea noastră în necunoscut înseamnă să avem încredere în Dumnezeu, părăsirea nădejdii în mai marii pământului și hotărârea de a pleca în căutarea unei vieți noi în care locul cel dintâi să îi fie dat lui Hristos.

Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experiența Vieții Veșnice, Editura Deisis, Sibiu