Ale Tale sa fie toate, Doamne, nu ale mele!

A fi sarac cu duhul inseamna sa te consideri pe tine insuti ca si cum n-ai fi, iar pe Dumnezeu singur fiitor; inseamna a pretui cuvintele Sale mai presus decat orice pe lume si sa nu precupetesti nimic pentru a le duce la indeplinire fie si cu pretul vietii; inseamna sa respecti intru totul vointa lui Dumnezeu, atat in ceea ce te priveste, cat si in privinta altora, iar de vointa ta sa nu tii seama. Cel sarac cu duhul doreste si afirma din toata inima: “Sfinteasca-se numele Tau, vie Imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant“. Zicand aceasta, el se face pe sine disparut, vrand sa vada pe Dumnezeu pretutindeni si in toate, in sine si in altii. “Ale Tale sa fie toate, Doamne, nu ale mele!” Doreste sa vada sfintenia lui Dumnezeu in sine si in altii, Imparatia Sa de asemenea, voia Sa; sa-L vada pe unicul Dumnezeu umpland inimile oamenilor, asa cum se cade, fiindca El singur este Cel ce este, bun si desavarsit intru toate, Creatorul a toate, iar diavolul si slugile lui, oamenii care se impotrivesc lui Dumnzeu, sunt asemenea unor furi in Imparatia lui Dumnezeu. Pentru cel sarac cu duhul, lumea intreaga nu inseamna nimic. El il vede pretutindeni doar pe Dumnezeu, Cel ce de viata tuturor si imparateste peste toate. Pentru el nu exista loc in care sa nu se afle Dumnezeu si nu trece o clipa fara Dumnezeu – pretutindeni, in orice timp el este cu Dumnezeu si i se pare ca se afla numai cu El. Cel sarac cu duhul nu se gandeste si nu cuteaza sa atinga cu mintea cele ce nu pot fi atinse, sa patrunda tainele lui Dumnezeu; nu se avanta in filosofie inalta, el crede doar in cuvantul Domnului, cel datator-de-viata, cunoscand ca fiecare cuvant al Sau este adevar, duh si viata vesnica, crezand de asemenea si in cuvantul Bisericii Lui, cea calauzita neincetat de Duhul Sfant catre tot adevarul. Crede intocmai ca un copil care asculta de cuvantul tatalui sau al mamei sale, fara sa ceara dovezi, bizuindu-se pe aceste adevaruri, la modul absolut. Cel sarac cu duhul se considera cel din urma dintre pacatosi si mai pacatos decat toti, lasandu-se nesocotit, neluat in seama de toti.

Sfântul Ioan de Kronstadt, Viata mea in Hristos, Editura Sophia