Aceasta se face pentru sufletele chinuite, ce nu pot nici măcar să rostească „Doamne miluieşte“

“Sunt oameni ce nu se întorc nicicând către Dumnezeu, nu se roagă nicicând. Şi dintr-o data sufletul lor e cuprins de amărăciune, mintea de nelinişte şi inima de întristare. Si omul simte ca, in starea sa pustiitoare, nicio altă făptură omeneasca nu îl poate ajuta – chiar dacă îl ascultă până la capăt, nu e în stare sa-i priceapă durerea. Atunci omul se întoarce către Dumnezeu şi zice suspinând din inimă: Doamne, miluieşte-mă! Ar părea că e de-ajuns să spui „Doamne miluieşte” o singura dată în rugăciune; insa noi o spunem de trei ori, şi de douăsprezece ori si de patruzeci de ori. Aceasta se face pentru sufletele chinuite, ce nu pot nici măcar să rostească „Doamne miluieşte“. Aşa că Biserica se roagă pentru ei. Iar Domnul aude; şi chiar dacă la început omul abia de simte harul, ca flacăra unei lumânări, mai apoi îl simte din ce în ce mai mult, şi sufletul i se uşurează”.

Stareţul Nectarie de la Optina