Aceasta este calea pocăinţei

Aceasta este calea pocăinţei: să „intri” în tine, să te înfăţişezi Domnului, să te vezi un condamnat care nu merită nici iertare, nici milă, şi în loc să fugi, ca şi Cain, de la faţa lui Dumnezeu, să te întorci către El şi să spui: „Cred, Doamne, în dragostea Ta, cred în Crucea Fiului Tău, cred, ajută necredinţei mele!…”. Şi apoi să urmezi calea lui Hristos, după cum am spus: să primeşti totul din mâna lui Dumnezeu, din toate să aduci roadele pocăinţei şi ale dragostei şi să ierţi primul pe fratele nostru, neaşteptând îndreptarea lui, să-1 duci ca pe o cruce, să te răstigneşti, dacă este nevoie, pe ea, pentru a avea puterea, precum Hristos, de a spune: „Iartă-i, Părinte, A căci nu ştiu ce fac../’. Şi atunci însuşi Domnul, Care a spus: „Cu ce măsură măsuraţi, cu aceea vi se va măsura… Iertaţi, după cum şi Tatăl vostru Ceresc iartă!”, El nu va rămâne dator: vă va ierta, îndrepta, mântui şi, încă de pe pământ, precum sfinţilor, vă va dărui bucuria cerească.

Să fie aşa, să înceapă în viaţa fiecăruia dintre noi, astăzi, măcar puţin din această cale a pocăinţei, pentru că acesta este de pe acum începutul împărăţiei lui Dumnezeu.

Mitropolitul Antonie al Surojului, Bucuria pocăinței, Ed. Marineasa, 2005