A crede înseamnă a petrece întru smerenie și milă

Nu judeca pe om dupa cele din afara ale sale; nu-ti da cu parerea despre el ca este trufas, ori ca este smerit. Nu judecati dupa infatisare, ci dupa roadele lor ii veti cunoaste (In. VII, 24; Mt. VII, 16). Domnul a poruncit sa-i cunoastem pe oameni dupa faptele lor, dupa purtarea lor, dupa urmarile faptelor lor. Stiu eu trufia ta si rautatea inimii tale (1 imp. XVII, 28), i-a zis lui David aproapele sau, dar Dumnezeu a dat marturie pentru David: Aflat-am pe David, robul Meu; cu untdelemnul cel sfant al Meu l-am uns pe el (Ps. LXXXVIII, 21). Nu cum va cauta omul va vedea Domnul: caci omul va cauta la fata, iar dumnezeu va cauta la inima (1 Imp. XVI, 7).
Judecatorii cei orbi socot adesea smerit pe cel fatarnic si josnic, care cauta sa fie pe placul oamenilor, in vreme ce el este un hau al slavei desarte. Dimpotriva, acestor judecatori nestiutori le pare trufas cel care nu cauta laude si rasplatiri de la oameni, si de aceea nu se taraste inaintea oamenilor, ci este sluga adevarata a lui Dumnezeu; acesta a simtit slava lui Dumnezeu, care se descopera numai celor smeriti, a simtit putoarea slavei omenesti si si-a intors de la ea si ochii si mirosul sufletului sau.

„Ce inseamna a crede ?” – a fost intrebat un mare bineplacut al lui Dumnezeu. Acesta a raspuns: „A crede inseamna a petrece intru smerenie si mila”. Smerenia nadajduieste in Dumnezeu – nu in sine si nu in oameni; de aceea, purtarea ei e simpla, fara ocolisuri, statornica, mareata. Fiii cei orbi ai acestei lumi numesc asta trufie.

Smerenia nu pune nici un pret pe bunatatile cele pamantesti; in ochii ei, mare este Dumnezeu, mare este Evanghelia. Ea nazuieste catre acestea, neinvrednicind stricaciunea si desertaciunea nici cu luarea aminte, nici cu cautatura. Sfanta raceala fata de stricaciune si desertaciune este numita trufie de catre fiii stricaciunii si slujitorii desertaciunii. Este o inchinaciune sfanta ce vine din smerenie si din cinstire fata de aproapele, fata de chipul lui Dumnezeu, fata de Hristos in aproapele; si este o inchinaciune stricata, interesata, care cauta sa placa oamenilor si totodata uraste oamenii, impotrivitoare lui Dumnezeu si urata inaintea Lui: pe aceasta a cerut-o satana de la Dumnezeul-Om, imbiindu-L in schimbul ei cu toate imparatiile pamantului si slava lor.

Cati nu sunt si acum cei care se inchina pentru a primi foloase pamantesti! Cei inaintea carora se inchina acestia le lauda smerenia. Fii cu luare-aminte, baga de seama: cel ce ti se inchina o face din cinstire fata de om, din dragoste si din smerenie ? Sau inchinarea lui iti gadila trufia, pentru a scoate oarecare folos vremelnic ?

Tu, care te numeri printre mai-marii pamantului, ia seama: inaintea ta se tarasc slava desarta, lingusirea, josnicia ! Acestea, dupa ce isi vor fi atins telul, te vor batjocori, te vor vinde cu cel dintai prilej. Niciodata nu-ti revarsa darnicia asupra celui stapanit de slava desarta: acesta, pe cat este de umil inaintea celor mai mari, pe atat este de obraznic, semet, lipsit de omenie cu cei mai mici. Pe cel stapanit de slava desarta il vei cunoaste dupa deosebita inclinare pe care o are catre lingusire, catre slugarnicie, catre minciuna, catre orice lucru ticalos si josnic.

Pilat s-a suparat pe tacerea lui Hristos, care i s-a parut trufasa. Mie, a zis el, nu-mi raspunzi ? Sau nu stii ca am putere sa-Ti dau drumul si putere am sa Te rastignesc ? (In. XIX, 10).
Domnul si-a lamurit tacerea punand in lumina voia lui Dumnezeu, pentru care Pilat, ce credea ca lucreaza dupa bunul sau plac, era doar o unealta oarba. Din pricina trufiei, lui Pilat i-a fost cu neputinta sa priceapa ca inaintea lui statea smerenia atotdesavarsita: Dumnezeu inomenit.
Sufletul inalt, sufletul cu nadejde cereasca, care dispretuieste bunatatile cele stricacioase ale lumii acesteia, nu este in stare de marunta dorinta de a placea oamenilor si de slugarnicie. Gresesti numind trufas acest suflet pentru faptul ca nu indestuleaza cerintele patimilor tale. Amane ! Cinsteste trufia cea binecuvantata, lui Dumnezeu placuta, a lui Mardoheu ! Aceasta, care in ochii tai e trufie, de fapt e sfanta smerenie”.

Sfântul Ignatie Briancianinov