Vă rog să fiţi delicaţi!

Vă rog să fiţi delicaţi! Să ştiţi că chipul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care Sfântul Apostol Pavel doreşte să-l aibă credincioşii în sufletul lor, numai atunci e neştirbit când în cuprinsul lui e şi delicateţe. Domnul Hristos a fost foarte delicat. Un prieten al meu a zis cândva către mine: „Mă gândesc uneori cât de delicat e Dumnezeu.” Şi bineînţeles că putea să zică aceasta, pentru că el însuşi este un om delicat şi vedea în Dumnezeu ceea ce purta chiar el în suflet.

Noi de multe ori suntem nepăsători, neluători-aminte, cu răutate, cu asprime, avem ceva ce nu se potriveşte cu delicateţea şi atunci înseamnă că nu suntem aşa cum este Domnul Hristos, cum ar trebui să fim şi noi, cei alcătuiţi după chipul Domnului Hristos. Fiecare dintre noi purtăm în suflet chipul lui Dumnezeu, cu rostul de a ajunge, prin chipul lui Dumnezeu, la asemănarea cu Dumnezeu. Mărturisim într-o alcătuire de la sfintele slujbe pentru cei răposaţi, zicând: „Chipul măririi Tale celei negrăite sunt, măcar că port rănile păcatelor. Miluieşte zidirea Ta, Stăpâne, şi o curăţeşte cu îndurarea Ta şi moştenirea cea dorită dăruieşte-i, făcându-mă pe mine iarăşi cetăţean al Raiului.” Ca să fim cetăţeni ai Raiului trebuie să avem chipul lui Dumnezeu în noi, aşa cum ni l-a dat Dumnezeu, şi să adăugăm la ceea ce ne-a dat Dumnezeu ceea ce poate împlini omul.

Suntem oameni şi de multe ori auzim în jurul nostru spunându-se: „Păi, ce să-i faci, e om şi el!” Nu aşa ne vrea Dumnezeu! Dumnezeu ne vrea oameni de omenie, oameni îndreptaţi spre bine, ne vrea oameni fără pată, fără! vină. Şi El ne ajută să fim fără pată şi fără vină, fără răni sufleteşti, ne ajută să fim vrednici de Rai şi cetăţeni ai Raiului. Dumnezeu e interesat de înaintarea noastră şi noi trebuie să fim interesaţi de înaintarea fiecăruia dintre noi.

In limba greacă, cuvântul „om” are un înţeles deosebit. Om se exprimă prin cuvântul anthropos şi înseamnă „privitor în sus”. Deci, de câte ori zici anthropos zici de fapt „om”, dar zici şi „privitor în sus”, fiinţă care priveşte în sus. Aşa e alcătuit omul – să poată privi în sus. Bineînţeles că el poate privi şi în jos, şi priveşte în jos. Omul este coroana creaturilor, coroana tuturor făpturilor lui Dumnezeu şi, fiind coroana creaturilor, el este ca un stăpân al lumii şi priveşte de sus în jos spre făpturile lui Dumnezeu şi de jos în sus spre Dumnezeu însuşi. Am spus de multe ori că întâi e Dumnezeu şi apoi e omul, şi e bine să ţinem seama de lucrul acesta, că noi trebuie să-L avem în vedere mai întâi pe Dumnezeu pentru viaţa noastră şi pentru viaţa celor din jurul nostru.

Om – când zici om zici om de omenie, om cumsecade, de treabă, zici omul lui Dumnezeu. Dar, ca să urci mai sus de starea de om, de starea de om de treabă, trebuie să ajungi să fii creştin, creştin cu convingeri creştine, creştin ca ucenic al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca aparţinător al Domnului nostru Iisus Hristos, ca împlinitor al voii lui Dumnezeu, ca purtător de Hristos, creştin ca suflet locuit de Dumnezeu-Tatăl, de Dumnezeu-Fiul şi de Dumnezeu-Duhul Sfânt. Şi asta-i mare lucru. Nu ştiu câţi creştini adevăraţi sunt în lumea aceasta şi în ce măsură suntem noi înşine creştini adevăraţi. Cât ne străduim ca să trecem de la situaţia de om la situaţia de creştin, şi după ce suntem creştini şi ne împlinim datoriile noastre de creştini, apoi să fim şi călugări.

Intre creştini, călugărul are un loc anume. Nu mai este doar delicat, nu este doar om de treabă, om de omenie, om cum îi place lui Dumnezeu, nu este doar creştin ca ucenic al Domnului Hristos, ca aparţinător al Domnului Hristos, ci este mai mult decât atât: este călugăr, adică „bătrân frumos”, bătrân îmbunătăţit, bătrân sfinţit, realizat nu numai prin poruncile lui Dumnezeu, ci şi prin împlinirea sfaturilor evanghelice, ca să fie mereu cu Dumnezeu, ca să fie cu adevărat stăpân al lumii, să fie mereu creştin, să fie mereu om.

Prin urmare, cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi, iubiţi credincioşi, să ne cercetăm pe noi înşine dacă suntem delicaţi! Vă rog să fiţi delicaţi! Dacă suntem oameni cu adevărat, oameni purtători ai chipului lui Dumnezeu, oameni de omenie, plăcuţi lui Dumnezeu, cu dorinţa de a ne depăşi pe noi înşine, privitori de sus în jos spre lumea aceasta ca să se îmbunătăţească şi privitori de jos în sus spre Dumnezeu ca să ne ridicăm mai presus de ceea ce poate face omul singur, fără Dumnezeu. Şi, în sfârşit, să ne cercetăm pe noi înşine dacă suntem creştini cu adevărat, dacă suntem şi călugări adevăraţi, mai presus de starea de om bun, mai presus de starea de creştin bun, şi anume călugăr îmbunătăţit, om cuprins în creştin şi creştin cuprins în viaţa călugărească.

Vă doresc din toată inima înaintare în starea de om delicat, de om bun, de om plăcut lui Dumnezeu, de creştin adevărat şi de călugăr adevărat! Amin.

Dumnezeu să ne ajute!

Părintele Teofil Părăian, Cale spre bunătate, Editura Sophia