Omul dă naștere la toate, prin atitudine lui greșită față de Dumnezeu
După Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe, răul, dintr-un punct de vedere, este lipsa binelui. Într-un anume fel, răul nu există prin sine, după cum întunericul înseamnă lipsa lumini. Acolo unde există lumină, în nicio situație nu putem spune că vom afla întuneric, ca să întunecăm lumina. Acolo unde este lumină, nu poate să stea întunericul. Din moment ce există lumină, nu mai poate rămâne întunericul lângă ea, deoarece el există numai acolo unde lipsește lumina. Tot așa și răul, există numai acolo unde lipsește binele.
În sufletul în care este prezent Dumnezeu, înlăuntrul căruia trăiește Dumnezeu, nu poate să existe și diavolul; nu are pic de loc acolo diavolul. Într-un suflet în care este prezentă lumina lui Dumnezeu, în care este prezent Dumnezeu ca lumină, nu poate exista loc pentru întuneric. Și să vrem să punem acolo întunericul, el nu va putea rezista, pentru că întunericul, întunericul cel duhovnicesc, înseamnă de fapt absența luminii dumnezeiești.
Același lucru se întâmplă și cu stresul, am putea spune. Stresul este inexistent. Oamenii înșiși generează stresul, ca și atâtea altele; prin urmare, trebuie să luăm aminte la asta. Omul le naște la toate prin atitudinea sa greșită față de sine însuși, față de ceilalți, față de realitatea înconjurătoare, față de adevăr, dar în mod special prin atitudinea sa greșită față de Dumnezeu, creează o mie și una de lucruri. Vă rog să luați seama la acestea pentru că unii dintre dumneavoastră își spun că părintele care vă vorbește acum este în afara realității, în afara societății și nu vede ce se întâmplă. Eu vă spun că mă aflu mai înlăuntrul lucrurilor decât dumneavoastră. Trăim în lume și noi, cu atât mai mult din postura de duhovnici, venim în contact cu cele mai dinlăuntru ale oamenilor, adică cu toate cele care nu se văd la suprafață. De cele mai multe ori dinlăuntrul omului sunt mai întunecate, mai viclene, mai rele decât acelea care se văd la suprafață. Prin urmare, avem o cunoaștere a lucrurilor.
Așadar, toate aceste chinuri prin care trecem și care ne tiranizează pe noi, oamenii, le creăm noi înșine. Vă rog să fiți atenți. Nu spuneți: ”Eh, ce să facem, ne creează alții problemele!” Categoric și fără nicio ezitare spun că, orice ne-ar face ceilalți, nimic nu ne poate face rău, dacă noi nu ne-am preda acestora, dacă noi nu ne-am lăsa sinele propriu să fie rănit de acestea. Toate slujesc omului, toate lucrează pentru om, chiar și cele mai rele dintre lucruri. Dar, pentru că nu le percepem corect, pentru că nu le abordăm corect, noi înșine suntem aceia care le facem să ne rănească, să ne traumatizeze, să ne împovăreze, să ne preseze, să ne creeze angoasă, să ne creeze stres. Noi, oamenii, le facem.
Arhimandrit Simeon Kraiopoulos, Stresul – cum se vindecă și cum se naște, Ed. Bizantină, București, 2015
