Nu putem să discutăm despre dracul fără să vorbim despre Dumnezeu, în creaţie dracul este un tolerat

– Dar putem identifica în viaţa de familie un rost diferit al femeii de al bărbatului şi al bărbatului de al femeii?

-În ce priveşte idealurile, nu. Dar in ceea ce priveşte preocupările, fiecare are îndeletnicirea lui.

-Ne puteţi spune care este scopul ascultării în viaţa de familie?

-Dacă este iubire lucrurile se rezolvă de la sine: se uită unul la altul şi ştiu ce au de făcut. În ce priveşte copiii, ei trebuie educaţi de mici, să li se imprime în suflet ideea de Dumnezeu cu orice chip, ca astfel, încet-încet, să crească în învăţătura creştină.

-De ce se spune că bărbatul este cap femeii?

-Şi femeia ce este, dacă bărbatul este cap? Unde este situată faţă de cap? Când se spune că femeia este grozav de valoroasă în creaţia lui Dumnezeu, asta nu înseamnă ca bărbatul nu este nimic. Pentru că supunerea, în sine, înseamnă mântuirea în sine.

Femeia nu se supune pentru că este miloagă, ci se supune ca să întregească armonia lucrurilor. Ea este cea care face efortul cel mai mare pentru ca bărbatul să-i fie cap, din momentul în care îl iubeşte.

Între cei doi soţi nu există grad de rudenie. Dacă bărbatul este capul, femeia este inima. Trebuie să se supună unul faţă de altul; fiindcă sunt foarte dese situaţiile în care bărbatul o întreabă şi-şi ascultă femeia. Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relaţia dintre soţi este numai o ordinară gâlceavă.

Dacă bărbatul este cap, femeia este inima! Şi inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiinţei omeneşti, este chiar locul unde Dumnezeu Şi-a făcut locaş. Şi dacă ea este inima, e şi el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.

Iubirea răspunde la toate întrebările: iubirea aduce prunci, care dau valoare nemaipomenită căsniciei – zâmbetul lor – şi creează unitate nezdruncinată familiei.

Dar, vă repet, naşterea de prunci nu este scop căsniciei, este o consecinţă. Scopul este stimularea reciprocă spre mântuire.

-De multe ori relaţia dintre cei doi se răceşte. Cum se poate depăşi această criză?

-Dacă punem întâi problema iadului, nu mai vorbim de Rai! Nu se pune problema. Acestea sunt consecinţele vieţii.

Călcarea greşită, păcatele înseamnă iadul. Răceala dintre cei doi este consecinţa păcatelor. Dumnezeu este drept, poate să facă orice. Dar un singur lucru nu poate să facă: să-Şi calce cuvântul! Fiindcă prima poruncă dată în Rai a fost: Sa nu mănânci din pomul ăsta – şi a mâncat, – consecinţa a urmat imediat, fiindcă există şi dreptate dumnezeiască, nu numai milă. Şi face orice ca să ne scape de căderile acestea. Căderile de după Adam, pe care le facem noi, le rezolvăm prin Taina Pocăinţei.
Nu putem să discutăm despre dracul fără să vorbim despre Dumnezeu, în creaţie dracul este un tolerat.
Noi nu putem să-i învăţăm să iubească. În iubire nu există nimic raţional. „Nu ştiu de ce îl iubesc pe acela!” Iubirea nu are nici început, nici sfârşit, există deodată cu Dumnezeu.

Deci, ca să se depăşească această răceală, trebuie să ducă o viaţă creştinească.

Arsenie Papacioc, Viața de familie şi diverse probleme ale lumii contemporane