Mare bucurie să socotiţi feluritele ispite în care cădeţi ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare

Să vedem pe scurt: greutăţile vieţii, piedicile, neîmplinirile, strâmtorările, prigonirile şi toate cele asemănătoare care vin pe neaşteptate în viaţa omului pot să-i aducă deprimare? Pot şi nu pot.

Dacă omul înfruntă încercările vieţii cu conştiinţa pe care o are Ortodoxia, credinţa noastră, nu va putea să sufere deprimare.

Dacă însă conştiinţa are ochi lumeşti, atunci este în primejdie, ca să nu zic că în mod sigur va suferi această înspăimântătoare boală, întrebându-se neîncetat şi nemulţumit: “De ce ?”

Credinţa ortodoxă vede mâhnirile, piedicile vieţii, greutăţile şi strâmtorările ca pe nişte încercări de tipul exerciţiilor de gimnastică, foarte folositoare în exersarea şi îmbunătăţirea puterilor sufleteşti precum răbdarea, blândeţea, nădejdea, credinţa etc. Iar aceste încercări nu sunt primite de creştin din împrejurările vieţii precum o fac toţi ceilalţi, ci şi le asumă el însuşi, pentru a se întări duhovniceşte, uitând de sine, dăruindu-se celorlalţi până la deplina sărăcie, postind până la înfometare, ostenindu-se de dragul aproapelui său, plângând alături de cei ce plâng, ca şi toate celelalte.

Şi încrederea în Dumnezeu, Cel care, după cuvintele Sale, “nu va îngădui să fim ispitiţi mai mult decât putem, ci o dată cu ispita va aduce şi scăparea din ea” (I Corinteni 10, 13), îl face pe om să aştepte şi să primească orice rău i-ar veni, precum atletul care se antrenează primeşte exerciţiile de la antrenor, precum bolnavul sfaturile dureroase şi operaţiile de la doctorul său.

O pildă grăitoare pentru toate acestea este aceea a dreptului Iov, cel care a suferit atâtea rele cât nici un altul şi nu a căzut pradă deprimării, căci le-a primit cu o înţelegere dreaptă, ortodoxă (Iov 1,12-2,12). O altă pildă este cea a paraliticului pe care ni-l prezintă Scriptura, care a suportat 38 de ani paralizia cu răbdare şi aşteptare, cu nădejdea dumnezeieştii intervenţii (loan 5, 1-15). Vieţile sfinţilor noştri sunt pline de astfel de pilde cu mărturiile sfinţilor, a celor care au suportat martiriul şi moartea cu bucurie şi nădejdea viitorului veac fericit în împărăţia lui Dumnezeu.

De altfel, în aproape toate dificultăţile care îi încearcă de obicei pe oameni, creştinul se nevoieşte şi se întăreşte pe sine şi este gata pregătit sufleteşte, întărit, înarmat să le înfrunte cu curaj, cu bărbăţie, cu răbdare şi, de ce nu, cu adâncă bucurie. Înlăuntrul său ştie că pentru a urca la cer în Rai trebuie să urmeze dureroasa şi sângeroasa cale a lui Hristos, imitându-l pe Acesta, Cel care “a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă ca să păşiţi pe urmele Lui” (I Petru 2,21).

Şi acesta ştie cu siguranţă că înspre rai e drumul încercărilor vieţii şi răstignirilor, de vreme ce Hristos, care şi l-a asumat, a ajuns în Rai şi a zis că “oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să urmeze Mie! (Marcu 8,34).

Şi mai ştie că nu a venit pe pământ pentru o simplă plimbare plăcută, ci pentru încercările trecătoare. Repede se vor termina aceste încercări şi se va întoarce alături de Preaiubitul Domn Iisus Hristos Cel înviat, în viaţa veşnică, în bucuria veşnică, “unde nu este durere, nici întristare, nici suspin”, nici deprimare.

Şi atunci primeşte bucuros şi mulţumitor îndemnul Sfintei Scripturi care zice: „Fraţilor, mare bucurie să socotiţi feluritele ispite în care cădeţi ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare; iar răbdarea să-şi aibă lucrul ei desăvârşit, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, nelipsiţi fiind de nimic” (Iacov 1, 2-4).

Arhimandritul Spiridonos Logothetis, ”Deprimarea şi tămăduirea ei în învăţătura Bisericii”