Ispitele ce vin, cu voia lui Dumnezeu vin pentru încercare şi pentru a ne ţine pe calea smereniei

Dumnezeu pe cine iubeşte, îl ţine aproape de El, ca nu cumva libertatea să-i schimbe mintea şi înşelăciunea lumii să-i câştige sufletul. Aşadar, suntem datori să primim cu dragoste aceste încercări şi să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate. Să ne rugăm să ne dea Domnul răbdare, că „cel ce va rabda până în sfârşit, acela se va mântui”.
Iar ispitele ce vin, cu voia lui Dumnezeu vin pentru încercare şi pentru a ne ţine pe calea smereniei. Numai să cunoaştem slăbiciunea  noastră, să ne rugăm şi să cerem ajutor: „Doamne, nu ne lăsa în ispite!”… Că vin şi fără voia noastră, de la trup, de la lume şi de la diavol. Aşa că, ori de unde vin, noi suntem datori să ne rugăm, strigând: „Doamne, ajută!”. Însă pentru a ne uşura de ele, este nevoie să ne mărturisim. Aceasta ne duce la smerenie.
Această rugăciune scurtă ne ajută la toate faptele cele bune, că Domnul a zis: „fără de Mine nu puteţi face nimic!”.
Să cerem ajutor de la Domnul şi să ne lăsam în voia Lui…

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Apologeticum, 2005

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *