Foamea şi setea de dreptatea lui Dumnezeu sunt martorii sărăciei cu duhul

Priveşte mai cu luare-aminte, priveşte fără patimă la sufletul tău, iubite frate! Nu este mai de nădejde oare, pentru el pocăinţa, decât desfătarea ? Nu este mai de nădejde, oare, pentru el, a plânge pe pământ, în această vale a plângerii lăsată anume pentru plâns, decât a născoci pentru sine desfătări mai înainte de vreme, desfătări amăgitoare, vrednice de râs şi pierzătoare ?

Pocăinţa şi plânsul pentru păcate aduc cu sine veşnica fericire – acest lucru e sfânt; acest lucru este vrednic de crezământ; acest lucru a fost vestit de Domnul. De ce, oare, să nu te cufunzi în aceste stări sufleteşti, de ce să nu petreci în ele, de ce să-ţi născoceşti ţie desfătări, să te saturi cu ele, să te îndestulezi cu ele, prin ele să nimiceşti în tine fericita foame şi sete de dreptatea lui Dumnezeu, fericita şi mântuitoarea întristare pentru păcatele tale şi pentru păcătoşenie.

Foamea şi setea de dreptatea lui Dumnezeu sunt martorii sărăciei cu duhul: plânsul este semnul smereniei, glasul ei. Lipsa plânsului, îndestularea cu sine şi desfătarea cu părutele stări duhovniceşti dau pe faţă trufia inimii.

Teme-te ca nu cumva, din pricina desfătării deşarte şi amăgitoare, să moşteneşti veşnicul „vai” făgăduit de către Dumnezeu celor ce se satură acum după bunul lor plac, împotriva voii lui Dumnezeu.

Slava deşartă şi odraslele sale sunt desfătări duhovniceşti mincinoase, care lucrează în sufletul care nu s-a pătruns de pocăinţă şi zidesc o smerenie părută. Sufletul schimbă adevărata smerenie pe această părere de smerenie. Adevărul cel închipuit, punând stăpânire pe casa sufletului, îngrădeşte pentru Adevărul Cel Adevărat toate intrările în această casă.

 Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre adevărata şi făţarnica smerită cugetare