Dacă ne-am eliberat la Botez, de ce nu vedem aerul libertăţii cum îl văd cei ce se nevoiesc?

Vederea noastră este întunecată de plăcerile cu voia şi de nesocotirea poruncilor, pe care aceia le-au împlinit. Căci am spus mai înainte că omul se eliberează prin darul lui Hristos, dar voia sa stăruie pe lângă ceea ce iubeşte, chiar după ce s-a botezat, din pricina libertăţii sale. Când Iisus zice: „Cei ce se silesc răpesc împărăţia Cerurilor”, vorbeşte despre voia noastră, vrând ca fiecare din noi să se silească potrivit cu Botezul, ca să nu se abată spre rău, ci să stăruiască în bine. De sigur, precum omul pătimea de silă sub robia Stăpâniilor (rele), Dumnezeu putea să ne slobozească şi să ne facă neschimbători tot cu sila. Dar n-a făcut aşa, ci prin Botez ne-a scos cu sila din robie, desfiinţând păcatul prin cruce, şi ne-a dat poruncile libertăţii, dar a urma sau nu poruncilor a lăsat la voia noastră liberă. Drept aceea, împlinind poruncile ne arătăm dragostea faţă de Cel ce ne-a eliberat; iar nepurtând grijă de ele, sau neîmplinindu-le, ne dovedim împătimiţi de plăceri. Dar aceştia se poticnesc chiar în gândurile lor când zic: „Vrem să împlinim poruncile, dar nu putem, fiind ţinuţi cu puterea de păcat; de aceea trebuie să ne nevoim mai întâi şi să ştergem păcatul ca să putem împlini poruncile libertăţii”. Ei nu înţeleg însă ce zic, nici ceea ce vreau să dea ca lucru sigur. Căci dacă nu ai peste tot libertate şi nu poţi împlini poruncile, prin cari nevoinţe zici că ştergi păcatul? Pentrucă nevoinţele celor credincioşi sunt porunci. Tu deci zici: „Nu pot împlini poruncile, până nu mă voiu curăţi întâi prin nevoinţe”. Dar arată-mi atunci nevoinţele, de care zici că sunt afară de porunci, şi voi crede părerii tale. Dacă îmi arăţi rugăciunea, ea e poruncă; dacă îmi arăţi postul, e tot poruncă ; privegherea, de asemenea e poruncă; dărnicia, la fel e poruncă; punerea sufletului, tot poruncă este; curăţirea gândurilor, e şi ea poruncă; crucea, moartea şi orice altă faptă a virtuţii ai mai numi, toate sunt porunci. De aceea celor ce au primit puterea de a împlini poruncile, Hristos le porunceşte ca unor credincioşi să se nevoiască să nu se întoarcă spre cele dinapoi, nu pentru că prin porunci ar avea să şteargă păcatul, ci ca să nu se mai întoarcă pe ei înşişi la cele dinapoi. Deci aceste porunci nu scot afară păcatul (căci aceasta s-a făcut numai prin cruce), ci păzesc condiţiile libertăţii noastre. Căci spune-mi mie: dacă scoţi afară păcatul lui Adam prin fapte, de ce s-a zis că „Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi ?”
Dar la acestea nu au ce răspunde, ci pun doar întrebări care se bat cap în cap, căutând să folosească orice pentru socotinţele lor şi neascultând de adevărul Scripturii. Deci zic aceştia: „Dacă păcatul se şterge prin Botez, de ce lucrează iarăşi în inima noastră?” Dar noi am arătat de multe ori pricina, spunând că nu vreo rămăşiţă a păcatului lucrează în noi după Botez (căci acesta dă dezlegarea deplină), ci că noi înşine ne înfăşurăm cu voia liberă în legăturile care au fost dezlegate prin împlinirea poruncilor. Căci gândul, care zăboveşte în jurul vreunei plăceri sau mânii, nu e un semn al păcatului rămas, ci al unei împătimiri libere. Pentru că avem puterea să stingem gândurile şi să surpăm „toată înălţarea care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu”,’) cum zice Scriptura. Prin urmare gândul rău este, pentru aceia care îl sting în ei, semn al dragostei de Dumnezeu, nu al păcatului. Căci nu atacul  gândului este semn al păcatului, ci convorbirea prietenoasă a minţii cu el? Pentru că dacă nu-l iubim, de ce zăbovim cu el? Căci dacă n-am săvârşit fapte rele este cu neputinţă să lungim vorba cu el în inimă, odată ce îl urîm din toată inima. Prin urmare, dacă chiar şi când e urît un gând stăpâneşte cu putere mintea (căci nu spun că nu se întâmplă aceasta) acest fapt nu este o rămăşiţă din păcatul lui Adam, ci un semn al necredinţii de după Botez. Căci dacă după Sfântul Botez, măcar că putem împlini poruncile, nu le împlinim, chiar dacă nu vrem suntem ţinuţi sub păcat până ce, împlinind toate poruncile, vom ruga pe Dumnezeu prin pocăinţă să şteargă păcatul necredinţei noastre. Pentru că două sunt pricinile lucrării păcatului în noi şi amândouă sunt de la noi: una lucrează pe măsura neîmplinirii poruncilor, iar cealaltă ne stăpâneşte cu putere datorită faptelor noastre rele de după Botez. Şi numai Dumnezeu înlătură această lucrare, dacă îl rugăm prin milostenie, prin rugăciune şi prin răbdarea năcazurilor ce vin asupra noastră. Dar şi pe acestea ni le dăruieşte, în chip ascuns, tot harul dat nouă prin Botez. (Marcu Ascetul)

Filocalia, vol.I, Sibiu, 1947